Esti aici
Acasa => Monden => XENA de Constanța. O fată de 22 de ani a bătut măr nouă persoane, dintre care patru poliţişti şi trei bodyguarzi

XENA de Constanța. O fată de 22 de ani a bătut măr nouă persoane, dintre care patru poliţişti şi trei bodyguarzi

Scene demne de Stan și Bran s-au petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, pe litoral, când o fată de 22 de ani, alintată deja Xena de Constanța, a bătut măr nouă persoane, dintre care patru poliţişti şi trei bodyguarzi.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Conform procurorilor citați de Digi24.ro, conflictul a început într-un bar din Constanța în ziua de vineri, 11 septembrie, când femeia de 22 de ani a tras mai întâi de păr și a lovit cu pumnii și picioarele o persoană și apoi a aruncat cu un pahar în capul altei persoane aflate în local.

„În data de 11.09.2020, în jurul orei 21:20 numita I.L.I., în timp ce se afla în incinta unui local din mun. Constanţa, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată D.M.D., a tras-o pe aceasta de păr, și a lovit-o cu pumnii și picioarele, totodată aruncând cu un pahar înspre persoana vătămată B.S.G., aceasta fiind lovită cu paharul în zona capului.

Bodyguarzii, bătuți măr

Alertați, trei agenți de pază au încercat să intervină. Pe rând, aceștia au fost mușcați, loviți cu piciorul în cap și în testicule.

„În acest context, persoana vătămată D.M.D. a apăsat
butonul de panică, iar după sosirea agenților de securitate, inculpata
I.L.I. l-a mușcat de antebrațul stâng pe martorul U.C., l-a lovit cu
piciorul în cap pe martorul C.N.V., iar pe martorul A.R.M. l-a lovit cu
piciorul în testicule, toți trei agenți de securitate în cadrul unei
societăţi private”, se arată în comunicatul Parchetului.

Ulterior, au intervenit trei polițiști locali, care au fost, la rândul lor, agresați.

Polițiștii au primit capete în gură și șuturi în burtă

„În
momentul în care s-a încercat imobilizarea inculpatei și ulterior
imobilizării și încătușării, aceasta a zgâriat-o cu unghiile pe
antebrațul stâng pe persoana vătămată R.A.M., polițist local, și a
lovit-o totodată cu capul în zona pometelui stâng”, au precizat
procurorii.

În ajutor, a mai fost chemat și un echipaj al poliției naționale. Un polițist a fost lovit cu piciorul în mână.

„La
fața locului a fost solicitată și intervenția unui echipaj de poliție
națională care a ajutat la introducerea în autospeciala poliției locale a
inculpatei I.L.I., iar după conducerea la sediul Poliției Locale
Constanța, în timp ce se aflau în interior aceasta a lovit-o cu piciorul
în mână pe persoana vătămată U.V., polițist național”.

În
timp ce se afla în sediul Poliției Locala Constanța, femeia i-a mai
tras un șut în burtă unui polițist și l-a lovit pe altul în picioare.

„Inculpata
I.L.I. l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului pe martorul M.G.C.,
polițist local, iar la scurt timp a lovit-o cu picioarele în zona
membrelor inferioare pe martora C.O.R., polițist local”, se arată în
comunicat.

Polițiștii au solicitat apoi
intervenția unui echipaj medical. În momentul în care un agent de la
Poliția Națională (care fusese deja lovit în mână) a vrut să o urce în
ambulanță, femeia l-a mai lovit în stomac și în piept, conform
procurorilor.

„De asemenea, pe tot parcursul
derulării evenimentelor, inculpata I.L.I. a amenințat toate persoanele
menționate anterior, le-a adresat injurii și cuvinte jignitoare și le-a
scuipat”, au mai precizat procurorii.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: