Esti aici
Acasa => Sanatate => Singura agenție din România premiată la Cannes Lions 2019

Singura agenție din România premiată la Cannes Lions 2019

Cea de-a 66-a ediție Cannes Lions a premiat cu argint si bronz McCann Worldgroup România, singura agenție de la noi din țară câștigătoare a competiției. Astfel, agenția a ajuns la 35 de trofee Cannes Lions câștigate în ultimii 9 ani consecutivi.

La nivel global, echipei i-a fost desemnat în premieră titlul de ”Network of the Year” iar echipa din România a câștigat ”Leu de Argint” la a doua editie a Hackathonului “Change for Good” organizat de Amazon, Huge si Earth Day Network. Singura echipă a României participantă în această competiție a venit cu o propunere de încorporare a elementelor de gaming si monitorizare  in timp real, într-un efort comun pentru protejarea insectelor pe cale de dispariție.

Campaniile premiate ale agenției au fost “Internet’s Residency Exam” pentru clientul Rețeaua de sănătate Regina Maria, dezvoltată împreuna cu agenția McCann PR și “Tecșești Vlogs” pentru clientul Albalact, dezvoltată în parteneriat cu MRM//McCann Romania.

Leul de Argint la categoria PR a plecat către “Internet’s Residency Exam”, iar “Tecșești Vlogs” au primit Bronz la categoria ”Social & Influencers”.

McCann Worldgroup România a avut alte 4 nominalizări cu 2 campanii diferie: Half Full (Coca-Cola) 3 nominalizări la categoriile Direct și Brand Experience și Bihor Couture (Beau Monde) nominalizare la categoria eCommerce.

McCann Health este rețeaua desemnată ”Health Network of the Year” la Cannes Lions, în timp ce întreaga rețea McCann Worldgroup a câștigat de-a lungul festivalului: 5 Grand Prix-uri, un Titanium, 14 Lei de Aur, 17 Lei de Argint și 36 lei de Bronz, însumand 73 premii în total.

The post Singura agenție din România premiată la Cannes Lions 2019 appeared first on Revista Biz.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: