Esti aici
Acasa => Monden => Premieră la Hollywood! Tom Cruise va fi primul actor care pleacă în spațiu pentru realizarea unui film

Premieră la Hollywood! Tom Cruise va fi primul actor care pleacă în spațiu pentru realizarea unui film

NASA și compania lui Elon Musk, Space X, au anunțat că au început negocierile cu Tom Cruise pentreu realizarea unui film pe Stația Spațială Internațională (ISS), actorul urmând să călătorească în spațiu!

După toată seria spectaculoasă de „Mission: Impossible”, era greu de crezut că Tom Cruise ne-ar mai putea uimi cu ceva, dar iată că actorul le-a pregătit fanilor săi o surpriză de proporții! Starul filmelor de acțiune se află în negocieri în acest moment cu NASA și cu miliardarul Elon Musk, fondatorul companiei Space X, pentru a turna un film în spațiu.

Tom Cruise, la 400 km deasupra Pământului!

De altfel, conducerea NASA a confirmat, la începutul acestei săptămâni, că agenția lucrează cu Tom Cruise pentru realizarea unui film pe Stația Spațială Internațională (ISS), conform CNN. Actorul va călători în spațiu și va sta în laboratorul care orbitează la circa 400 kilometri deasupra Pământului, a menționat un purtător de cuvânt al instituției.

De altfel, Tom Cruise este deja familiarizat cu viitorul proiect, cu atât mai mult cu cât, unul dintre filemele realizate la bordul stației IMAX, în 2002, îl are ca narator chiar pe faimosul actor. Deocamdată nu s-a stabilit care sunt condițiile în care actorul va ajunge pe ISS și nici cine îl va însoți, dar fanii sunt nerăbdători să afle cum își va face actorul – renumit pentru faptul că nu lucrează cu dublură – cascadoriile în spațiu.

Citește și: Claudiu Istodor, adevărul despre relația cu Maia Morgestern. Cum se înțeleg, în realitate, după divorț: „Relația e puțin deosebită, aș numi-o mai crudă” / INTERVIU

Își face singur cascadoriile

Deja un veteran al filmelor de acțiune, Tom Cruise (57) dovedește cu fiecare film al său că vârsta e doar un număr. Acum, se pregătește pentru Misiune imposibilă 7, unde, cu siguranță, actorul își va face singur cascadoriile, ca și până acum, deși s-a accidentat destul de rău în cel mai recent film al francizei, fiind la un pas de un accident fatal.

Potrivit People, Tom Cruise a avut probleme în timp ce filma o scenă pentru ce-a de-a șasea parte a seriei „Misiune imposibilă’, în Londra, unde sărea între două clădiri. Ulterior, s-a viralizat un video în care Cruise era susținut de un ham în timp ce făcea un salt. Cu toate astea, el a aterizat brusc și s-a prăbușit destul de rău de partea laterală a unei clădiri. Acesta a fost în stare să se ridice, dar a mers schiopătând și s-a prăbușit lângă membrii echipei sale. Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla când platoul de filmare se va muta la 400 de km deasupra Pământului…

Foto: Hepta

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: