Esti aici
Acasa => Lifestyle => Beauty => Personalizează casa cu tapet!

Personalizează casa cu tapet!

Când te gândești la renovarea locuinței, îți vin imediat în minte praful, sacii de moloz și meșterii greu de urnit. Dar dacă alegi tapetul, rezolvi problema fără atâta bătaie de cap. Iar de montaj te poți ocupa și singur. Totul este să alegi variantele cele mai potrivite, de aceea îți prezentăm câteva opțiuni.

În favoarea tapetului pledează și faptul că este un material cu imprimeuri foarte variate și simpla lui aplicare într-o încăpere schimbă atmosfera în mod radical, putând da impresia de spațiu exotic, clasic sau modern. Și nici nu este nevoie să îmbraci toată camera în tapet; dacă este unul de efect ajunge să decorezi doar un perete sau doi.

Caută imprimeuri cu personalitate puternică dacă îl folosești doar pe o suprafață mică și, de vrei rezultate optime, alege tapet de calitate bună. Pentru camerele micuțe sunt recomandate modelele în culori deschise, vesele, cu imprimeuri fine, în timp ce încăperile spațioase pot fi decorate cu tapet în culori intense, cu modele bogate, ample.

Citește și: Totul despre Feng Shui: ce este, cum funcționează și cum poți aplica și tu principiile

Tipuri de tapet

Odată ce ai ales să decorezi cu tapet, următorul pas îl reprezintă alegerea tipului de suport, pentru că există tapet pe hârtie, pe materiale textile, fibre naturale sau de sticlă. Cel cu hârtie este mai accesibil ca preț, cel cu vinilin se comportă mai bine în timp și se poate aplica inclusiv în spații cu umiditate mai ridicată, cum ar fi bucătăria sau baia.

Cât privește designul, producătorii se întrec în modele care mai de care mai interesante, de la cele cu modele vegetale sau animaliere, la cele geometrice sau care imită lemnul, piatra naturală, ziarele, cărțile unei bilbioteci, cărțile de joc, mustățile, plăcuțele auto, faianța, mozaicul și așa mai departe.

Tapet vopsibil

Și dacă vrei ceva elegant, dar discret, poți opta pentru tapetul vopsibil cu diverse modele în relief. Cel simplu se folosește adesea pentru mascarea unor probleme gen fisuri ale pereților. Colorarea se face cu vopsea lavabilă. Efectul este foarte interesant și modelul poate fi de țesătură, calccio vechio etc.

Tapet magnetic

Îți place să lipești bilețele peste tot, iar frigiderul este deja îmbrăcat în diverse notițe? Atunci poți lua în considerare și tapetul magnetic, ce conține particule de fier, ceea ce face suprafața în cauză receptivă la magneți, deci îți poți expune fotografiile din concediu, schițele pentru concurs etc. Există variante cu modele imprimate ori simplu, vopsibil.

Montarea tapetului

În funcție de grosimea tapetului și tipul acestuia va fi indicat un anume tip de adeziv. Când achiziționezi tapetul, ține minte că se pierde la montaj când aliniezi fâșiile în funcție de model.

Tapetul se montează doar pe suprafețe curate, netede. Tai fâșiile de tapet ținând cont de repetitivitatea modelului, le numerotezi în ordinea în care vin montate, întinzi adezivul indicat de producător (cu o pensulă cât mai lată) doar pe foaie sau și pe perete, conform instrucțiunilor de pe rolă, și întinzi bucățile de tapet în ordinea stabilită. Presezi ușor foaia cu o rolă de burete sau cauciuc, de la centru spre marginea foii, astfel încât să nu se formeze bule de aer, apoi îndepărtezi surplusul de lipici.

Citește și: Tapetul, ideal într-o cameră mică

Întreținerea tapetului

Cel de hârtie se șterge la nevoie de praf cu o perie moale sau o cârpă curată, ori se aspiră. Cel lavabil se curăță cu laveta umedă bine stoarsă ori burete fin, adăugând detergent de vase doar în cazul petelor persistente. Petele ocazionale se curăță adesea cu o simplă radieră, dar testează întâi într-o margine ascunsă. Mult succes!

 

 

 

Text: Monica Viericiu

Sursă foto: iStock

The post Personalizează casa cu tapet! appeared first on Femeia.ro.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: