Esti aici
Acasa => Sanatate => Noul director de la Metrorex desființează spațiile comerciale de la metrou. Termen: 2 aprilie

Noul director de la Metrorex desființează spațiile comerciale de la metrou. Termen: 2 aprilie

Reading Time: 2 minute


Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie.

Într-un comunicat publicat joi, compania precizează că a luat această măsură deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.

„În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021.

Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie.

Precizăm că Metrorex nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun pentru a reda publicului călător condiţii de transport civilizate, în siguranţă şi în conformitate cu standardele europene”, se arată în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.

metrou bucuresti
metrou bucuresti

Photo 143622846 © Andrej AleksandrovDreamstime.com

Citește Noul director de la Metrorex desființează spațiile comerciale de la metrou. Termen: 2 aprilie în Revista Biz.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: