Esti aici
Acasa => Familie => Mobilierul funcțional va fi noul trend, dar va fi o tranziție discretă

Mobilierul funcțional va fi noul trend, dar va fi o tranziție discretă

Revista MOBILA: Cum vedeți prezentul si viitorul industriei mobilei prin prisma profesiei voastre?

 

KOOB HUB: „Schimbările majore vor surveni doar în situația în care oamenii vor lucra din ce în ce mai mult de acasă. Ceea ce s-ar putea să nu se întâmple așa cum își imaginează toată lumea. În cel mai bun caz, se va reduce săptămâna de lucru la 32 de ore. Cei care fac overtime îl vor face în continuare, deci nu sunt afectați.”

 


Revista MOBILA: Cum se transpune asta în mobilier?

 

KOOB HUB: „O posibilă direcție ar fi cea în care oamenii vor pune mai mult accent pe ergonomia mobilierului de acasă și, probabil, vor fi tentați să facă schimbări mici sau mari în spațiul pe care-l vor exploata din ce în ce mai mult. De exemplu, canapeaua din living era suficient de bună pentru cele 2 ore de Netflix, dar când lucrezi 5-6 ore pe laptop din vârful ei, cu ceașca de cafea pe măsuță, parcă nu mai e la fel de confortabilă. Și, foarte probabil, se va investi în mobilier pentru un colțișor de home-office, fie el în living, bucătărie sau debara.

Pentru cei norocoși, care vor folosi schimbarea asta de program pentru mai multe drumeții, HoReCa va investi în spații exterioare din ce în ce mai interesante și ceea ce părea suficient, 40min / familie / interval de luat masa, nu va mai funcționa pentru cei care vor să-și lungească programul la terasă.”

 

 

Revista MOBILA: Cum influențează criza sanitară tendințele în designul de mobilier?


KOOB HUB
: „Oamenii vor înțelege de ce angajatorul lor a investit în scaune de 1000-1500 euro/ bucata și vor vrea la fel și acasă. Apoi, mașina de cafea pe care o găseau „gata oricând” în fiecare dimineață va trebui să-și găsească loc în noile lor spații de lucru de acasă. Mobilierul va primi mai multă atenție pe partea funcțională. Dar, dacă vorbim de o piața întreagă, nu ne așteptăm la schimbări majore. Va fi o tranziție discretă.”

 

 

Revista MOBILA: Îndrumări sau sfaturi pentru producătorii sau pentru cumpărătorii de mobilier?

KOOB HUB: „Producătorii de mobilier trebuie să-și schimbe tactica de vânzări de la B2B (business to business) către B2C (business to consumer) și să faciliteze achizițiile directe prin aplicații pentru platforme mobile sau smart websites.

Pentru cumpărători, dacă au în plan să-și refacă spațiul de lucru de acasă sau doar se nimeresc în perioada în care-și amenajează locuința, 2-3 ore petrecute pe internet pentru afla despre ergonomia spațiului pe care-l exploatează ar fi foarte indicate. De exemplu, Neufert – Manualul Arhitectului este de fapt o colecție de informații excelente pentru oricine, nu doar pentru cei trecuți în titlul cărții. Lui L. Mies van der Rohe îi plăcea să promoveze „Less is more”. Este un punct foarte bun la care să ne întoarcem din când în când.”

 

KOOB HUB a pornit ca birou de arhitectură și s-a transformat într-un studio de design venind în întâmpinarea clienților cu soluții de design interior, scenografie, design și proiectare de mobilier atât custom cât și de serie.

 

 






 

Articolul Mobilierul funcțional va fi noul trend, dar va fi o tranziție discretă apare prima dată în Revista Mobila.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: