Esti aici
Acasa => Monden => Misha a spus adevărul despre relația cu Connect-R: „Dacă nu am fi avut lucruri în comun, nu am fi fost niciodată împreună”

Misha a spus adevărul despre relația cu Connect-R: „Dacă nu am fi avut lucruri în comun, nu am fi fost niciodată împreună”

Misha și Connect-R au format unul dintre cele mai carismatice cupluri din showbizul autohton și poate tocmai de aceea despărțirea lor a fost cu atât mai șocantă… Fanii încă speră să-i vadă împreună, dar iată ce spune Misha despre relația pe care o are cu fostul soț.

În luna iulie, Misha și Connect-R au plecat în vacanță alături de fiica lor, Maya, în Delata Dunării, iar din fotografiile pe care le-au postat pe conturile lor de socializare păreau mai fericiți ca niciodată. Evident, fanii lor au tras concluzia, justificată, de altfel, că cei doi artiști s-au împăcat și că formează din nou o familie.

Cum între tată și fiică este o legătură specială, este evident că și Misha a păstrat cu Connect-R o relație amiabilă: „Suntem în relaţii foarte ok. În momentul în care stai atâţia ani cu o persoană şi construieşti o familie, sentimentele nu au cum să dispară de pe o zi pe alta, asta e clar”, declara Misha pentru Antena Stars.

„Ne împacă presa în fiecare lună”

Invitată recent la Răi, da’ buni, Misha a pus punctul pe i, dezvăluind cum stau cu adevărat lucrurile între ea și Connect-R. Iată ce a spus artista când a fost întrebată dacă ea și soțul ei sunt din nou un cuplu: „Ne împacă presa în fiecare lună. S-au împăcat, s-au certat, deci asta este la ordinea zilei. Nu suntem un cuplu. Să ştii că şi Maya îmi face poze pentru instagram, nu doar Relu. Ţinem amândoi postul, am mâncat salată grecească, fară carne, fără multe lucruri. Dacă nu am fi avut lucruri în comun, nu am fi fost niciodată împreună.”

Misha a recunoscut că a rămas în relații bune cu Connect-R, însă a negat faptul că s-au conciliat și că formează din nou o familie. Cei doi artiști au păstrat o relație de prietenie, atât de dragul fetiței lor, cât și în amintirea frumoasei povești de dragoste pe care au trăit-o.

Foto: Instagram

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: