Esti aici
Acasa => Familie => Maria Sharapova, interviu despre noua sa colecție de mobilier

Maria Sharapova, interviu despre noua sa colecție de mobilier

PERFECT MATCH: Născută din pasiune pentru arhitectură și design, colaborarea dintre Maria Sharapova și Rove Concepts a adus la lumină șase piese de mobilier și decor atemporale, impregnate de o sensibilitate organică și o deosebită atenție la detalii. Sportiva vedetă ne împărtășește povestea din spatele colecției și ne dezvăluie conexiunile dintre impresionantele sale talente, în interviul Laurei Eckstein Jones pentru Philadelphia Style.

 

 

Felicitări pentru colecție. Poți să-mi spui ce anume te-a inspirat?

 

Mi-am proiectat casa pentru a fi un fel de oază – un loc în care aș putea reveni după ce călătoresc în jurul lumii la competițiile sportive. Mi-am propus să creez un spațiu în care să fiu relaxată și să mă simt confortabil, cu o mulțime de tonuri neutre și continuitate naturală între interior (cămin) și exterior (natură). Aceste impresii de ușurință și refugiu sunt elemente reflectate în întreaga colecție – în paleta naturală de culori, în materiile prime și texturile organice. Am vrut ca această colecție să fie percepută ca o extensie naturală a locuințelor.

 

 

Cum ai descrie colecția?

 

Cred că este atemporală, elegantă și versatilă. Am vrut să creăm piese pe care oamenii nu le vor iubi doar astăzi, ci le vor putea aprecia și în anii următori. Multe dintre piese pot fi folosite în diferite zone ale casei; mesele chiar sunt concepute pentru a se potrivi atât spațiilor interioare, cât și celor exterioare. Cred că acesta este un aspect cu adevărat unic al acestei colecții.

 

 

Către ce materiale ți-ai îndreptat atenția?

 

M-au atras întotdeauna materialele și texturile naturale și nerafinate și designul „neterminat” și cu un aspect ușor imperfect. În propria mea casă am folosit plăci mari de beton, care, cred, surprind profilul brut și longevitatea materialului. Masa de cafea și consola din colecție sunt exemple ale aceluiași mod de gândire. Betonul normal poate fi foarte greu, așa că am folosit un beton din fibră de sticlă cu un finisaj care îl face să arate și să se simtă ca betonul adevărat, dar are o greutate mult mai mică și este capabil să reziste la intemperii. Am introdus în colecție, de asemenea, pânzeturi brute, țesături neutre, catifele moi și lemnul natural. Pun un accent puternic pe materialele care se poartă și rezistă frumos în timp. Cred că de aici îmi vine cel mai mult preferința pentru atemporalitate.

 

 

Poți să mă ghidezi prin procesul tău de proiectare?

 

M-am inspirat din propria mea casă, însă o mare parte din inspirația pentru design a fost o reflectare a călătoriilor și a experiențelor personale. De-a lungul anilor, am stocat pe telefonul meu numeroase fotografii cu variantele preferate de design sau cu locurile vizitate în călătoriile mele, dar și imagini din social media și publicații de design. Când mi-am propus prima dată să creez colecția, am petrecut ore întregi cernând toate aceste imagini. Așa am început cu adevărat procesul inițial de proiectare, răsucind ideile, una câte una, pentru a crea ceva unic. Proiectarea colecției mele cu Rove s-a bazat pe multă colaborare și a fost, cu adevărat, unul dintre cele mai distractive proiecte din care am făcut parte vreodată.

 

 

Ce designeri și artiști te atrag?

 

Sunt atât de mulți. Desenele lui Tadao Ando reflectă un profund sentiment de seninătate și atemporalitate. Și Pierre Yovanovitch are o abilitate cu adevărat unică de a crea piese îndrăznețe și proeminente, cu o simplitate concisă. Îmi place, de asemenea, metoda minimalistă pe care Axel Vervoordt o întruchipează prin clădirile sale și mă inspir din inventivitatea cu care folosește materialele naturale și încorporează betonul în piesele sale.

 

 

Există vreo legătură între cariera ta în tenis și cariera ta în design?

 

Atenția la detalii este atât de importantă în ambele. În tenis, înseamnă să fii capabil să te concentrezi în fiecare punct, observând chiar și cele mai mici schimbări în jocul adversarului și, astfel, să te poți adapta pe parcurs. În design, înseamnă detaliile pe care oamenii le observă atunci când interacționează cu o piesă de mobilier – când stau pe o canapea și au o ceașcă de ceai alături, pe măsuța de cafea. Acele interacțiuni sunt atât de importante, iar, dacă nu te concentrezi pe detaliile cele mai mărunte, ele se pot „pierde în traducere” și nu mai sunt interpretate așa cum ai intenționat de fapt.

 

Cum vezi piesele tale integrându-se în schemele de amenajare deja existente ale clienților?

 

Investiția într-o piesă de mobilier este un angajament important; trebuie să se potrivească gustului tău, stilului tău de viață. Știind că oamenii vor trăi cu aceste piese în fiecare zi, uitându-se la ele, simțindu-le, folosindu-le, am căutat să creez o colecție care să se poată integra cu ușurință în spațiile existente.

 

 

Ce îți place cel mai mult la designul de mobilier?

 

La început, este posibil să ai o singură viziune pentru o piesă de mobilier. Cred însă că pe măsură ce viața ta se schimbă, te întrebi cum poate continua să se schimbe odată cu stilul tău de viață și cu spațiul tău. Sunt cu adevărat interesată de această călătorie în timp și de a vedea cum vor evolua oamenii împreună cu colecția în anii următori. Relația dintre stilul de viață și gusturile cuiva – care se dezvoltă și se schimbă pe măsură ce însăși persoana respectivă evoluează în timp – a fost o sursă uriașă de inspirație pentru designul general al colecției.

 

 

Care sunt provocările cu care te-ai confruntat pentru a aduce la viață colecția?

 

M-am gândit mult la fiecare piesă, la cum va fi percepută tactil, la cum va fi simțită. Pentru mine a fost important nu numai ca anumite piese să arate într-un anumit fel, ci și să le evoce același sentimente oamenilor atrunci când interacționează cu ele. Am folosit o combinație de fibre naturale, brute, dar am considerat că este, de asemenea, foarte important să încorporăm și impresia de putere și industrial ale betonului. Realizarea acestei senzații de rugozitate a texturii, oferind totuși concomitent suficientă netezime pentru a putea fi savurată într-un spațiu de living și având totuși obiecte suficient de ușoare pentru a fi funcționale, a fost o provocare grea pentru noi. Pentru măsuța de cafea am folosit fibră de sticlă, iar aceasta a fost supusă unui proces de șlefuire pentru a imita aspectul betonului. Cred că am făcut aproximativ 10 încercări pentru a obține, în cele din urmă, textura pe care o urmăream.

 

Cum vezi evoluția colecției în timp?

 

Important pentru mine, atunci când am creat această colecție, a fost ca aceasta să fie versatilă și durabilă, cu intenția ca fiecare piesă să poată transforma și să se muleze pe stilul de viață mereu în schimbare al oamenilor. Mobilierul este conceput astfel încât să fie complementar unor   spații variate, dar și unor stiluri de viață variate, pe măsură ce măsură ce oamenii evoluează.

 

 

Sursa: phillystylemag.com

Articolul Maria Sharapova, interviu despre noua sa colecție de mobilier apare prima dată în Revista Mobila.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: