Esti aici
Acasa => Monden => Karmen a slăbit 10 kilograme într-o săptămâna. Artista și-a revenit rapid după ce a născut

Karmen a slăbit 10 kilograme într-o săptămâna. Artista și-a revenit rapid după ce a născut

În urmă cu aproximativ o lună, Karmen aducea pe lume o fetiță care avea să-i schimbe complet viața. Proaspăta mămică și-a revenit rapid după ce a născut, iar în doar o săptămână a scăpat de 10 kilograme.

La doar 21 de ani, artista a devenit mămică și este o bucurie mare pentru ea. Deși este destul de tânără, Karmen se descurcă de minune cu fetița ei, dar are și ajutor de nădejde din partea mamei sale, dar și din partea mamei soțului său. Sofia Maria Rossa are deja garderoba plină, chiar dacă a împlinit abia o lună de când a venit pe lume.

„E frumos. E cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat. Este şi greu pentru că un copil are nevoie de toată atenţia, dar e cea mai mare realizare a mea de până acum. A trecut abia o lună, e de acomodare aşa… Am început să ne facem programul amândouă, ne-am obişnuit una cu cealaltă… Când te trezeşti cu un bebeluş, trebuie să ghiceşti ce-şi doreşte. Asta mi s-a părut cel mai dificil la început. Mă ajută mama mea şi mama lui Bobo. Ambele sunt lângă mine. Facem cu schimbul. Ne-a răvăşit aşa puţin programul tuturor, dar ne bucurăm (…) E o alintată. E adorabilă. Când intervine cineva în viaţa ta atât de important, nu te duci la shopping pentru tine, te gândeşti doar la ea! Când vedem lucruri care arată bine… garderoba e plină.”, a mărturisit Karmen pentru Antena Stars.

Karmen a luat în greutate 12 kilograme pe parcursul sarcinii, însă în doar o săptămână a reușit să slăbească 10 kilograme. Proaspăta mămică arată foarte bine la doar o lună duop ce a născut, iar silueta ei e una de invidiat. Vârsta și organismul au ajutat-o pe Karmen să-și recapete silueta trasă prin inel într-un timp foarte scurt.

„Nu am avut probleme. Operaţia e operaţie indiferent de situaţie şi necesită recuperare, dar când îţi ţii copilul în braţe, uiţi de durere. Toate mămicile trec prin gândul că e mai important decât ele. (…) În timpul sarcinii am acumulat 12 kilograme şi în decursul a o săptămână am slăbit zece kilograme. Ştiu că sunt foarte multe fete care mă întreabă cum am reuşit. Pot să zic să sunt norocoasă”a mai spus vedeta.

Karmen nu s-a hotărât când va avea loc botezul fiicei sale

Toată lumea se așteaptă ca botezul micuței Sofia Maria Rossa să fie unul ca în povești. Proaspăta mămică nu a stabilit încă data pentru marele eveniment și vrea ca fetița ei să mai crească puțin.

„Nu ştim deocamdată. Îmi doresc să mai crească puţin. Creştinarea este un moment important şi mi-aş dori să fie şi ea puţin mai mare. Nu am discutat deocamdată cu membrii familiei despre botez, dar vom vedea.”a declarat Carmen Simionescu.

Citește și: Cine sunt nașii fetiței lui Karmen. Micuța Sofia Maria Rossa a împlinit o lună

FOTO: Instagram

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: