Esti aici
Acasa => Stil => IRINA BAIANȚ: „Fără emoție tehnica vocală este insuficientă”

IRINA BAIANȚ: „Fără emoție tehnica vocală este insuficientă”

Tânăra soprană Irina Baianț (28 de ani) a cucerit publicul cu calitățile ei vocale și frumusețea răpitoare. În spatele succesului ei stau sute de ore de pregătire și un talent cultivat de la o vârstă fragedă. Irina se declară o femeie fericită, chiar dacă simte că locul ei adevărat ar fi fost într-un secol trecut, plin de eleganță.

Irina, care este partea mai puţin cunoscută a muncii tale?

Atunci când dorești să ai performanțe dintre cele mai bune eforturile depuse sunt direct proporționale cu acestea. În cazul meu, pregătirea unui spectacol sau concert începe cu multe luni înainte de data scrisă pe un afiș, prin studiul dramaturgic al libretului care stă la baza rolului, pregătirea muzicală cu pianist corepetitor, învățarea a zeci sau sute de pagini de partitură muzicală și text, repetiții cu dirijorul, orchestra, regizorul, coregraful, colegii de scenă etc. Se adună în acest fel sute de ore de pregătire, dar satisfacția vine abia la finalul spectacolului o dată cu ovațiile și bucuria celor ce aplaudă. În meseria de artist liric trebuie să fii și cântăreț, și actor,  și dansator. În fruntea lor se află tehnica vocală care trebuie stăpânită foarte bine, pentru a putea duce mai multe spectacole la rând până la final cu brio.

Când ți-a fost cel mai greu pe scenă?

Cele mai dificile momente de pe scenă au fost cele din preajma pierderii mamei, când pe scenă a trebuit să joc credibil bucuria și entuziasmul personajelor pe care le aveam de interpretat, dar în sufletul meu simțeam că mă prabușesc. Mi-a fost foarte greu să îmi stăpânesc lacrimile și durerea atunci când eram pe scenă. Cu toate aceastea, viața merge înainte, iar aceste lucruri fac parte din sacrificiile unui artist.

O soprană lucrează nu doar cu vocea, dar şi cu emoţia. În cazul tău cum se împletesc cele două?  

Calea cea mai directă și complexă pentru a exprima emoția este vocea umană. În operă este destul de greu să surprinzi emoția, deoarece maniera de cânt este declamativă și poate părea lipsită de sensibilitate, însă atunci când îmbini trăirile interioare cu orice fel de partitură, reușești să depășești bariera afectivă dintre tine și public și creezi emoție. Fără emoție tehnica vocală, fie ea aproape perfectă, este insuficientă.

Studiezi muzica de la 3 ani. Cum a fost copilăria ta? Cum ți-ai descoperit vocea și talentul?

Am avut o copilărie extrem de frumoasă în care am făcut exact ceea ce mi-am dorit: să învăț să cânt. Părinții nu m-au obligat nicio clipă să urmez acest drum. A fost alegerea mea de la cea mai fragedă vârstă. Ei m-au susținut în acest parcurs, făcând multe eforturi de-a lungul timpului în acest sens. După foarte mulți ani de pian, am întâlnit într-un moment de răscruce profesională omul căruia îi datorez cea mai mare parte a carierei mele vocale, soprana Liliana Dumitrache, care m-a descoperit și m-a îndrumat categoric către arta cântului clasic, susținând că voci de operă nu se nasc pe toate drumurile și crezând în mine mai mult decât am crezut la început eu însămi. Ulterior, au urmat și alți îndrumători profesionali care au perfecționat potențialul meu artistic. Mulțumesc pe această cale tuturor acestora, dar și oamenilor din spatele scenei care au contribuit la ceea ce sunt eu astăzi ca performer artistic. În meseria mea fiecare întânire cu echipa tehnica, regizori, coregrafi, scenariști și scenografi contează pentru că ești într-o continuă transformare și mereu trebuie să adaugi valoare experiențelor scenice.

Cum se crește, cum se cultivă talentul? Cum ai grijă de vocea ta?

¨Când dragostea și talentul lucrează împreună, așteaptă-te la o operă de artă¨, spunea John Ruskin. Talentul trebuie prețuit și cultivat cu multă atenție și dragoste, asemenea unui copil. Astfel se obțin cele mai bune rezultate din impletirea lui cu experiența. Vocea este cel mai fragil instrument, reacționând imediat la orice stimul din interiorul sau exteriorul posesorului. Sunt multe mituri despre îngrijirea vocii, dar în cazul meu cred că vocea are nevoie de exercițiu constant și de lipsă de excese. Repaosul vocal și somnul sunt cele mai bune remedii pentru corzile obosite. Personal, nu am un ritual de îngrijire a vocii, ci încerc doar să evit frigul, fumul, praful și vorbitul în exces.

Cum crezi că ar putea fi adus publicul mai tânăr către operă, către muzica clasică? 

România ultimilor ani are un public din ce în ce mai interesat și doritor de producții muzicale complexe și inedite. Consider că publicul tânăr ar veni cu inima deschisă către piese în care regăsește interpreți tineri, viziune regizorală actuală, originalitate, scenotehnică modernă. E nevoie de o reinventare continuă a spectacolului de operă și operetă și, totodată, introducerea musical-ului în producțiile de stat și private din țară.

Care sunt preferințele tale muzicale, de ce te simți cel mai apropiata? Ai vreun rol care ți-a fost mai drag? Ai un rol la care visezi?

În timpul liber ascult cu plăcere aproape orice gen muzical, însă acest timp este destul de limitat. Sunt o mare pasionată a muzicii fado și am mulți prieteni din industria muzicală românească cu care dezbatem tendințele și evoluția muzicii în țară. Pe de altă parte, mereu apar în afara țării producții interesante de operă sau musical pe care le urmăresc și încerc să îmi dezvolt experiența profesională. Toate rolurile pe care le-am interpretat de-a lungul timpului îmi sunt extrem de dragi. Atunci când traspui un personaj în viața persoanală, el se contopește cu mine și face parte din evoluția mea ca om, nu doar ca artist. Dacă ar fi să menționez trei dintre cele mai de impact roluri v-aș spune Christine Daae din musicalul “Fantoma de la Operă”, Nedda din opera “I Pagliacci” și Adela din opereta “Liliacul”. Îmi doresc pentru viitor să abordez repertoriul de operă rusesc și să adaug palmaresului de musical titlurile “Les Miserables” și “Dracula”.

Spuneai la un moment dat că te-ai născut în secolul greșit și că ți-ar fi plăcut să trăieșți într-o altă epoca. Ce nu-ți place la lumea care te înconjoară și în ce epoca crezi că ti-ai găsi locul?  

În primul rând s-au uitat manierele. Atât de către femei, cât și de către bărbați. De la felul în care te îmbraci pentru anumite evenimente, până la coportamentul stradal și social. Prea multă superficialitate, prea puțin conținut. Detest degradarea limbii române din ultimii ani și ignoranța românilor în ceea ce privește valorile culturale autohtone. Emanciparea femeii cred că este greșit înțeleasă și, deși acest lucru este conștientizat pentru că îl aud dezbătut în multe cercuri sociale, nu se ia atitudine pentru a se schimba. Rămân o mare admiratoare a anilor ´40-´50, de la modă până la cultul personalitatii de atunci.

În afară de muzică ce alte interese / pasiuni mai ai? 

Ador sportul de orice fel, încerc să ajung cât pot de des la sală și să îmi petrec timp în aer liber alergând sau făcând orice altceva. Îmi place să gătesc, o fac de fiecare dată pentru tatăl meu și pentru prieteni, atunci când avem ocazia. Sunt pasionată de fotografie de peisaj și de caligrafie și îmi doresc să învăț să trag cu arcul. Chiar mi-am promis că în această vară voi merge cu un prieten priceput să mă învețe.

Într-un interviu de acum câțiva ani declarai că e foarte dificil să găseşti un bărbat care să înţeleagă rigorile şi necesităţile pe care le impune profesia ta. S-a mai schimbat ceva de atunci în viața ta?

În acest moment al vieții sunt o femeie fericită. Prin aceste cuvinte spun tot (zâmbește).

 

Foto PR

 

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: