Esti aici
Acasa => Lifestyle => Beauty => Horoscop zilnic – 25 mai 2020. Avem prejudecăți și ambiții inutile

Horoscop zilnic – 25 mai 2020. Avem prejudecăți și ambiții inutile

Datele generale ale zilei de 25 mai 2020 – Luna Nouă a adus un suflu nou, iar asta ne dă energie și inspirație. Din păcate, partea bună a zilei este tulburată de prejudecățile și ambițiile inutile pe care o să le manifestăm, deseori pentru fleacuri. O parte din energia bună va fi risipită fără folos. Pierdem – unii dintre noi – șansa de a face un pas important înainte în viața noastră exact din cauza asta.

Berbec – Stai foarte bine la capitolul comunicare. Oricum este una din principalele tale abilități, așa că nu este o mare mirare. Relațiile de colaborare, cele din familie și cele profesionale ar trebui să meargă foarte bine, deși nu sunt excluse ceva complicații pasagere.

Taur – Primești, în diferite forme, răsplată pentru eforturile făcute. Nu te mira de consistența unora dintre aceste daruri. Le meriți pentru că ai muncit pentru ele. Ceea ce contează este modul în care vei avea abilitatea să le gestionezi. Gândește-te serios la viitor și ia-ți măsuri de siguranță, după cum îți sugerează intuiția. Nu greșești!

Gemeni – Este perioada ta de glorie din acest an, așa că trebuie să faci mici eforturi pentru a spori la maximum ceea ce primești cu două mâini de la astre. Pe plan sentimental, lucrurile stau mai bine decât crezi. Nu uita că aparențele înșală uneori.

Citește și: Cele 3 zodii feminine care îi zăpăcesc complet pe bărbați

Rac – Ies la iveală niște secrete pe care le voiai bine ascunse, bine păstrate. Pe de altă parte, poți profita de contextul astral favorabil și să pui la bătaie o parte din energia bună pe care o primești pentru a clarifica unele probleme legate de familie, care sunt, la propriu, în aer și au nevoie de lămuriri.

Leu – Sunt favorizate viața socială și aspirațiile profesionale. Cumva este exact lucrul de care aveai cu adevărat nevoie, deși te-ai resemnat cu privire la evoluția ta, pe acest plan. E momentul perfect pentru a relua o legătură veche. Poate aduce multe provocări și oportunități, dacă te interesează cu adevărat.

Fecioară – Nu e foarte clar de unde, dar vin niște daruri, poate chiar bani. Nu te așteptai la asta și se potrivește perfect cu această perioadă mai strâmtorată. Înțelept ar fi să faci ceva util cu ceea ce primești.

Balanță – Apar oportunități de undeva de departe. Este posibil să le ignori, dar înțelept ar fi să vezi dacă nu cumva este exact balonul de oxigen, social și material de care aveai nevoie. Dacă pleci la drum, fii prevăzătoare. Să fie toate actele în bună regulă. Vei da peste oameni care caută nod în papură!

Scorpion – Îndrăznește și fă o nebunie. Este favorizată de astre. O investiție bizară, o afacere pe care ceilalți o văd fără potențial, o combinație la limită. Ai mari șanse să primești înapoi mulți bani, multe onoruri. Nu-ți face griji, uneori există și lupi pe care îi mănâncă oaia.

Citește și: Ce cariera ti se potriveste in functie de zodie

Săgetător – Pot să apară ceva complicații legate de niște acte, de niște angajamente scrise. Fii atentă și clarifică toate nelămuririle înainte de a le ignora. Sunt importante și trebuie lămurite. Pe plan sentimental, totul este la superlativ, dar trebuie să te implici mai mult dacă vrei care relația să devină cu adevărat consistentă.

Capricorn – Ai un proiect nou legat de casa ta, de muncă sau poate de relațiile de dragoste. Depinde de vârstă. Ideea este că planurile și proiectele tale pot avea un succes major, dacă faci pasul esențial de a trece de la vorbe la fapte, ceea ce pentru tine, care adori rutina și monotonia, este mai greu. Curaj!

Vărsător – Nu ai prieteni care să te poată îndruma cu adevărat, așa că orice vine de la ei poate fi ignorat, fără resentimente, fără păreri de rău. Te simți bine în compania celor foarte inteligenți și suferi atunci când dialogurile lor te depășesc. Nu-ți face griji, nimeni nu le știe pe toate și oricum ai abilitatea de a te descurca, indiferent cât de complicat pare la prima vedere.

Pești – Posibile răsturnări de situație pe plan sentimental. Dar, în sensul bun.  Primești mai mult decât ceri și asta te impresionează profund. Ai putea să valorifici și pe plan profesional aspectele bune sub semnul cărora stă zodia ta azi, dar și în restul săptămânii.

Articol exclusiv online/ Text: Otilia Ignat

Foto: 123RF.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The post Horoscop zilnic – 25 mai 2020. Avem prejudecăți și ambiții inutile appeared first on Femeia.ro.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: