Esti aici
Acasa => Familie => Guvernul a prezentat Planul Național de Reziliență și Redresare – PNRR

Guvernul a prezentat Planul Național de Reziliență și Redresare – PNRR

Țara noastră va primi 29,2 miliarde de euro prin PNRR, din care 14,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 15 miliarde de euro drept împrumuturi. Banii trebuie accesați până cel târziu la 31 decembrie 2023. Proiectele finanțate prin acest program trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026. În caz contrar, sumele trebuie returnate. Primii bani din PNRR ar putea fi accesați în luna octombrie a acestui an.

 

 

Florin Cîțu, Premierul României: „Avem 29,2 miliarde de euro, vom construi aproape 450 de kilometri de autostradă, sute de școli și creșe noi. Vom renova zeci de spitale. Primul spital cu finanțare din PNRR va fi gata în 2023-2024. Vom intra, în sfârșit, în rând cu lumea. Sunt trei mari sectoare care vor fi finanțate masiv prin PNRR: transport – 7,6 miliarde de euro, educație – 3,6 miliarde de euro și sănătate – 2,45 miliarde de euro.”

 

 

„Să ne imaginăm România anului 2026: verde, digitală, cu transport curat, cu școli moderne, cu medicină performantă. Piesa de rezistență a programului pe care îl propunem pentru români și România sunt reformele, o serie de transformări esențiale, de la rădăcină, care au fost mereu amânate și de care politicienilor mereu le-a fost teamă. Este momentul să ținem pasul cu Europa modernă, să declanșăm aceste transformări”, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

 

Unul dintre obiectivele asumate prin PNRR este reforma pensiilor. Executivul și-a propus să reducă deficitul la bugetul de pensii cu 5 miliarde de lei, până în 2026.

 

 

Planul Național de Reziliență și Redresare – PNRR poate fi consultat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ➡ https://s9.ro/1fp6

 

 

 

Articolul Guvernul a prezentat Planul Național de Reziliență și Redresare – PNRR apare prima dată în Revista Mobila.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: