Esti aici
Acasa => Sanatate => Grupul City Grill: Afaceri de 19 milioane euro în prima jumătate a anului

Grupul City Grill: Afaceri de 19 milioane euro în prima jumătate a anului

Reading Time: 2 minute

Grupul de restaurante City Grill a încheiat primul semestru din 2019 în creștere, înregistrând o cifră de afaceri de 90 milioane lei. Bonul de consum a crescut în medie cu 10%, grupul City Grill estimând până la sfâșitul anului că vor atinge pragul de 5 milioane de clienți.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, cifra de afaceri a grupului a crescut cu 11%, creșterea organică datorându-se investițiilor în tehnologizare care au dus la o eficientizare a serviciilor oferite.

În plus, programul de fidelitate Out4Food a depășit 120.000 membri, rămânând un indicator de performanță. Clienții Out4Food generează 40% din cifra de afaceri, revenind în medie în restaurantele grupului de 2,5 ori/lună.   

În primul semestru al anului în curs au fost deschise noi spații iar locațiile existente au fost consolidate și modernizate, investițiile depășind 1,5 milioane euro. Primul deschis a fost restaurantul Becker Brau, aflat în spațiul fostei fabrici de bere, cu o suprafață de 1.000 de metri pătrați și o capacitate totală de 500 de persoane, urmat de extinderea cu un spațiu stradal a restaurantului Hanului lui Manuc.

”Avem în vedere finalizarea investițiilor la Hanu’ Berarilor Casa Soare, care se ridică la 1 milion de euro.. Suntem mereu în căutare de spații noi dar și de parteneriate la nivel național, inclusiv pe segmentul de furnizori”, a precizat Daniel Mischie,  director general, City Grill.

În 2019, grupul a ajuns la aproximativ 1.500 de angajați, de 30 de ori mai mult decât în 2004 când a fost deschis primul restaurant City Grill.

Pentru acest an, grupul estimează o creștere a cifrei de afaceri cu peste 10 procente față de 2018, ajungând astfel la 42 milioane euro.

The post Grupul City Grill: Afaceri de 19 milioane euro în prima jumătate a anului appeared first on Revista Biz.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: