Esti aici
Acasa => Sanatate => Divizia Bosch Termotehnică, venituri de 3,5 mld. euro

Divizia Bosch Termotehnică, venituri de 3,5 mld. euro

Divizia Bosch Termotehnică a generat venituri record de 3,5 miliarde de euro în 2018. Într-un context dificil, veniturile companiei au crescut față de anul precedent cu 2,3 procente în termeni nominali și cu 4,6 procente după ajustarea în funcție de fluctuațiile cursului de schimb valutar, arată compania, într-un comunicat de presă.

La nivel regional, veniturile obținute în Turcia au indicat o tendință pozitivă, însă creșteri au fost înregistrate și pe piețele principale, Germania și Marea Britanie. În ceea ce privește produsele, divizia de Încălzire Rezidențială a constituit din nou principalul motor de creștere, pompele de căldură contribuind semnificativ la acest succes remarcabil.

În cadrul târgului comercial ISH Energy de la Frankfurt/Main, Bosch Termotehnică a prezentat mărcile Bosch și Buderus la două standuri învecinate. „Mărcile puternice și produsele inovatoare pentru digitalizare, descentralizare și electrificare – cele trei mega-tendințe din industria noastră – ne-au plasat într-o poziție excelentă. În această lume tot mai complexă a tehnologiilor de încălzire, suntem partenerul ideal pentru profesioniști”, a declarat Uwe Glock, președintele diviziei Bosch Termotehnică. Sub motto-ul „Modelăm viitorul împreună”, Buderus ilustrează cum se pot baza partenerii comerciali pe sprijinul mărcii și pe consultanța specializată, atunci când vine vorba despre alegerea, punerea în funcțiune, întreținerea și repararea sistemelor de încălzire. Prezența Bosch la târgul ISH marchează ultimul pas în trecerea de la marca Junkers, la marca Bosch: expertiza dovedită în materie de sisteme de încălzire a mărcii Junkers este completată de expertiza tehnologică a mărcii Bosch. Capacitatea de inovare a companiei Bosch le oferă clienților acces la o gamă completă de soluții avansate pentru încălzire și preparare a apei calde menajere. Prin urmare, această schimbare reunește avantajele oferite de ambele mărci – soluții integrate și fascinante de la un partener care ușurează viața utilizatorilor și instalatorilor, cu o conectivitate și o independență sporite.

Investiții în tehnologiile viitorului

Electrificarea joacă un rol din ce în ce mai important în sectorul de încălzire și climatizare, soluțiile electrice fiind folosite în aceeași măsură cu echipamentele pe gaz sau motorină.

„Ne vom extinde gama de pompe de căldură, soluții electrice de preparare a apei calde menajere și sisteme de climatizare. De asemenea, dorim să pătrundem pe noi segmente de piață, cum ar fi gestionarea energiei și soluții energetice pe bază de celule de combustibil”, declarat Uwe Glock, președintele diviziei Bosch Termotehnică.

În anii următori Bosch Termotehnică va investi circa 100 de milioane de euro în operațiunile sale cu pompe de căldură, cu accent pe soluții de sisteme ușor de instalat cu sprijin digital. În 2018, a fost demarată producția a trei noi game de produse pe trei noi linii de fabricație din Tranas, Suedia. Având centre de dezvoltare în Tranas pentru Europa de Nord și în Aveiro, Portugalia, pentru Europa de Sud și o nouă echipă de dezvoltare în Wernau, Germania, pentru Europa Centrală, Bosch Termotehnică este bine poziționat servească piața europeană cu pompe de căldură pentru încălzire, care reprezintă 95 de procente din piața globală. Succesele înregistrate de portofoliul adaptat la nivel regional sunt deja vizibile. „În Suedia, cota noastră de piață a crescut cu mai mult de două ori de la lansarea noilor pompe de căldură cu recuperarea aerului evacuat, concentrându-ne pe simplitate prin standardizare, precum și pe ușurința instalării și utilizării”, a mai spus Uwe Glock.

Îmbunătățirea tehnologiei cu celule de combustibil

Bosch continuă cu dezvoltarea celulelor de combustibil pentru noi sisteme energetice potențiale. Împreună cu specialistul în tehnologie Ceres Power, Horsham, Marea Britanie, compania dorește să îmbunătățească tehnologia celulelor de combustibil cu oxid solid (SOFC). Parteneriatul strategic a fost încheiat în 2018 și presupune o investiție de patru procente în Ceres Power. Obiectivul este acela de a industrializa tehnologia SOFC prin producția în masă și de a o utiliza pentru generarea de energie conectată și descentralizată. Sistemele SOFC o să fie utilizate în orașe, fabrici, centre IT sau stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Uwe Glock este convins că „extrem de eficienta tehnologie a celulelor de combustibil va avea o contribuție importantă la tranziția energetică, asigurând siguranța alimentării și flexibilitatea sistemului energetic”. Într-o lume tot mai urbanizată, tehnologia cu celule de combustibil este indispensabilă pentru a asigura siguranța alimentării: în 2050, se estimează că peste șase miliarde de oameni vor locui în orașe, adică 70 de procente din populația globală. Deja în prezent, 75 de procente din consumul de energie global provine din zonele metropolitane. Până în 2035, consumul global de energie va crește cu 30 de procente.

În viitor, nu va mai fi posibil să satisfacem această cerere crescută pentru electricitate doar prin centrale electrice de mari dimensiuni. Parteneriatul dintre Bosch și Ceres Power urmărește să stabilească un nou standard în industrie prin utilizarea tehnologiei SOFC pentru alimentarea cu energie descentralizată.

Interconectarea sectoarelor în cazul clădirilor: Bosch Energy Manager

Sistemul energetic rezidențial devine din ce în ce mai cuprinzător, electrificat și complex. Energy Manager dezvoltat de Bosch Termotehnică este un sistem de comandă care optimizează nu doar confortul utilizatorului, ci și costurile la energie. Acesta ajută proprietarii caselor inteligente să devină mai independenți din punct de vedere energetic și asigură gestionarea eficientă a consumului, generării și stocării de energie între diferite componente precum pompe de căldură, sisteme fotovoltaice și, în viitor, autovehicule electrice. Software-ul Energy Manager combină în mod inteligent componente individuale pentru a facilita utilizarea electricității auto-generate și generarea eficientă a căldurii. Energy Manager este integrat în Bosch Smart Home – aplicația le permite utilizatorilor să păstreze controlul asupra tuturor datelor și să își integreze cu ușurință aparatele electrocasnice. Cei care locuiesc în case inteligente își pot reduce cu până la 70 de procente costurile la energia electrică datorită controlului digital eficient și energiei solare regenerabile în combinație cu un sistem de stocare a energiei în baterie.

Sisteme de stocare a energiei electrice și infrastructură de încărcare

Interconectarea inteligentă a sectorului este cheia pentru a răspunde la cerințele pe care oamenii le au, cu privire la aprovizionarea energie electrică în cartierele lor. Glock a subliniat importanța poziționării companiei ca un furnizor puternic de soluții de sisteme și servicii integrate în acest domeniu. „Dacă vrei să stăpânești  tranziția energetică, ai nevoie de eficiență în toate sectoarele, și nu unul după celălalt, ci pentru toate simultan. Pentru acest scop, este nevoie de sisteme eficiente și, dacă este posibil, surse de energie regenerabilă în toate sectoarele”, a explicat acesta în cadrul conferinței de presă a diviziei Bosch Termotehnică susținute cu ocazia ISH.

Componentele individuale – sisteme de stocare a energiei electrice, stații de încărcare rapidă, tehnologie cu celule de combustibil cu oxid solid și software complementar de gestionare a energiei – trebuie să fie integrate într-un sistem global inteligent. Bosch este bine poziționat realizeze acest obiectiv: achiziționând 39 de procente din acțiunile ads-tec Energy GmbH în octombrie 2018, compania și-a consolidat activitățile în domeniul sistemelor de stocare a energiei electrice și gestionarea acestora. „În colaborare cu ads-tec Energy, putem oferi sisteme cuprinzătoare pentru gestionarea locală a energiei în clădiri și ansambluri imobiliare, aducând o contribuție importantă la tranziția energetică. Investiția noatră în ads-tec Energy este abordarea strategică perfectă pentru poziționarea noastră ca o companie digitală în domeniul climatizării și cel energetic”, a spus Glock. Gestionarea sistemelor energetice locale este o soluție tot mai des întâlnită în orașe și cartiere rezidențiale.

The post Divizia Bosch Termotehnică, venituri de 3,5 mld. euro appeared first on Revista Biz.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: