Esti aici
Acasa => Monden => De ce mâncăm mai mult iarna? Explicația și soluțiile nutriționistului: suntem mult mai predispuși la depresie

De ce mâncăm mai mult iarna? Explicația și soluțiile nutriționistului: suntem mult mai predispuși la depresie

În sezonul rece avem tendința de a mânca mai mult decât o făceam vara, iar acest comportament este explicat de nutriționistul Gianluca Mech. Specialistul oferă și soluții pentru a sta departe de pericolul acumulării de kilograme pe perioada iernii.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Sunt mai multe explicații pentru faptul că iarna suntem tentați să mâncăm mai mult”, spune nutriționistul, care a enumerat câteva dintre motivele care ne fac să ieșim din iarnă cu mai multe kilograme.

1. Este frig

Când temperatura internă scade, corpul arde mai multe calorii pentru a combate frigul. Tendința omului în această situație este de a se îmbrăca mai gros, de a consuma băuturi fierbinți și de a se delecta cu alimente bogate în calorii.

SOLUȚIE: Pentru a vă încălzi fără a consuma prea multe calorii, încercați să beți ceaiuri fierbinți ori să mâncați supe de legume. Și cafeaua funcționează, deoarece cofeina stimulează în mod natural metabolismul și încălzește corpul din interior spre exterior. Aveți însă grijă la cantitatea de zahăr și lapte pe care le adăugați în cafea.

2. Suntem mai puțin activi

Frigul
ne face să evităm pe cât posibil ieșitul din casă. În plus, se întunecă
foarte devreme. Asta ne face automat mai sedentari. Dacă pe timp de
vară ne umpleam serile cu plimbări în aer liber, acum asta iese din
discuție din cauza temperaturilor scăzute. Cu cât suntem mai puțini
activi, cu atât suntem mai predispuși să ne umplem timpul… mâncând.

SOLUȚIE: „Cel mai bine ar fi să avem o rutină de mișcare, fie că facem exerciții acasă ori în sala de sport. Dacă însă preferăm să nu facem asta, există totuși și alte câteva metode de a ne umple timpul altfel decât mâncând. Înlocuiți liftul cu mersul pe scări, spre exemplu.

Sau, atunci când comandați mâncare de la restaurantul preferat, mergeți să o ridicați în loc să o așteptați acasă. A fi activ înseamnă a avea o stare bună de sănătate atât mentală, cât și fizică. Cât despre alimentele recomandate în această perioadă, orezul brun, ovăzul, orzul sau pâinea integrală ar trebui să înlocuiască carbohidrații clasici”, este de părere nutriționistul Gianluca Mech.

Citește și:

Nutriționistul Mihaela Bilic: „Cu două ciorbe pe zi poți slăbi 30 de kilograme în 6 luni”

Fructele cu cele mai multe calorii. Mare atenție în ce cantități le consumi!

Alimentele care te ajută să trăiești mai mult. Trucurile lui Jamie Oliver nu dau greș

3. Suntem deshidratați

Vă vine sau nu să credeți, pe timp de iarnă transpirăm la fel de mult ca în alte anotimpuri. Din cauza căldurii caloriferelor și a îmbrăcatului gros, transpirăm și corpul se poate cu ușurință deshidrata. Răspunsul organismului la deshidratare este adesea confundat cu sentimentul de foame, de aici și tendința de a mânca mai mult decât ar fi cazul.

SOLUȚIE: „Cel mai bun mod de a evita deshidratarea este să beți minimum opt căni de apă în fiecare zi. De asemenea, ceaiurile și supele calde contribuie la aportul zilnic de lichide și ar putea ajuta la reglarea temperaturii corpului”, explică nutriționistul.

4. Suntem mult mai predispuși la depresie

Se știe că în sezonul rece, predispoziția la depresie este mult mai mare decât în restul anului. Depresie ori pur și simplu zile mai proaste în care mulți dintre noi ne căutăm alinarea în mâncare. Mâncare bogată în calorii, bineînțeles.

SOLUȚIE: „În loc să stai pe canapea și să mânânci ciocolată după ciocolată, fă sport. Sportul ajută la eliberarea de endorfine, conoscute și sub denumirea de hormonul fericirii. Ține un jurnal alimentar în care să treci tot ceea ce mănânci. Asta ajută fiindcă, de foarte multe ori, nu realizăm cât de mult mâncăm sau ce alimente nocive mâncăm. Dacă le vedem însă negru pe alb, asta ne poate ajuta să facem niște schimbări în bine”, adaugă specialistul.

5. Știm că ne vom îngrășa

Mulți
dintre noi intrăm în iarnă cu ideea preconcepută că oricum ne vom
îngrășa. Că așa este normal să se întâmple în sezonul rece. Ce facem noi
de fapt? Practic, ne setăm pentru eșec. Acest mod de gândire este nociv
și ajunge să dicteze ceea ce vom alege să mâncăm. Spre exemplu, atunci
când ai o stare proastă, vei mânca ciocolată. Atunci când ai o stare
bună însă, e mai probabil să alegi fructe. Prin urmare, o mentalitate
pozitivă ne-ar putea ajuta să facem alegeri alimentare mai sănătoase.

SOLUȚIE: „Setează-ți mintea să gândească pozitiv. Acum că știi câteva dintre motivele pentru care mâncăm de obicei mai mult iarna, încearcă să ieși din rutină și să faci alegeri mai sănătoase. Nu te gândi că e normal să te îngrași iarna. Nu e deloc normal și poți evita lucrul ăsta dacă îți propui să o faci. Automotivația este cheia!”, declară nutriționistul Gianluca Mech.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: