Esti aici
Acasa => Monden => Cum arăta Nina Iliescu în tinerețe. Fostul președinte al României și soția lui s-au cunoscut la liceu, dar mama ei s-a împotrivit căsătoriei

Cum arăta Nina Iliescu în tinerețe. Fostul președinte al României și soția lui s-au cunoscut la liceu, dar mama ei s-a împotrivit căsătoriei

Nina Iliescu a împlinit 90 de ani anul acesta și cea mai mare parte din viață, respectiv 72 de ani, și-a petrecut-o alături de Ion Iliescu. Elena „Nina” și Ion Iliescu s-au cunoscut când erau în liceu și au rămas împreună de atunci, la bine și la greu.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Nina Iliescu s-a născut pe 4 martie 1930 și l-a cunoscut pe Ion Iliescu în liceu. Aveau aceeași vârstă, 18 ani, dau au știut că își vor petrece toată viața împreună, chiar și în ciuda spuselor mamei Ninei, care credea că fiica ei este prea tânără să se mărite.

Ea, Elena Șerbănescu – Nina, învăța la „Iulia Hașdeu”, el la „Sfântul Sava”. Era anul 1948, iar elevii erau organizați în pepiniera de cadre a Partidului Comunist. Se numea Uniunea Asociațiilor Elevilor Români (UAER). Nina era secretara organizației pe București cu probleme de cultură, iar Ion – Nelu era secretar al Comitetului Național al UAER. Liceeni implicați, cu visuri mari, potrivit evz.ro.

Nina juca volei în echipa Liceului „Iulia Hașdeu”. Ion Iliescu a remarcat-o de la primele meciuri la care a asistat, căci el coordona și compartimentul sportiv al UAER. O urmărea cu mare drag când juca, iar mai apoi, când a trecut să se ocupe doar de departamentul organizatoric, a continuat să o întâlnească pe eleva de la ”Iulia Hașdeu”. Ba la meciurile de volei, ba la serate dansante. Le plăceau foarte mult să danseze.

S-au căsătorit în1951, după studiile la Moscova. Și-au petrecut luna de miere la Sovata.

„Am avut anii aceia de studenție împreună, la Moscova, asta ne-a consolidat relația afectivă. După terminarea celui de-al doilea an de studenție, pe 21 iulie 1951 ne-am căsătorit, fiind studenți. A fost o nuntă foarte modestă. Pe vremea aceea nu aveam bani și nu ne puteam permite ce se întâmplă acum cu nunțile acestea. Am mers împreună cu familia, două mame și două mătuși și ne-am căsătorit”, povestea Ion Iliescu în urmă cu câțiva ani.

Cum arăta Nina Iliescu în tinerețe. Fostul președinte al României și soția lui s-au cunoscut la liceu, dar mama ei s-a împotrivit căsătorieiCum arăta Nina Iliescu în tinerețe. Fostul președinte al României și soția lui s-au cunoscut la liceu, dar mama ei s-a împotrivit căsătoriei

Citește și: Drama care i-a marcat viața Marinei Voica. La 84 de ani, privește în urmă cu regret: „Aş fi fost o mamă care suferea…”

Nina, cel mai mare susținător, dar și critic al lui Ion Iliescu

Ion Iliescu mărturisea, la un moment dat, că soția sa, Nina, este cel mai mare susținător al său, dar și cel mai dur critic. Fostul președinte al României povestea cum l-a certat Doamna Nina că l-a făcut „prost” pe Emil Constantinescu, cum îi plătește mâncarea de la Cotroceni, cum vorbește cu oamenii în piață…

Ion Iliescu a mai dezvăluit că soția sa provine dintr-o familie modestă, care i-a insuflat principii de viață solide și discreția în privința vieții personale.

Întodeauna, în afara casei, Nina Iliescu l-a lăsat doar pe fostul președinte al României să vorbească. Am văzut-o cu toții în public o singură dată pe an, la vot. Ferm, fără să o poată cineva răzgândi, nu s-a băgat în chestiunile de politică și de protocol, nu a dat interviuri. Nici măcar presiunile la vizita președintelui american Bush nu au clintit-o. “E o femeie foarte puternică. de la început mi-a spus: eu rămân alături de ține în orice împrejurări, dar să n-ai pretenția că eu să fiu prezența la probleme de protocol”, spunea Ion Iliescu, potrivit ciao.ro.

Nina Iliescu a fost inginer de profesie, fiind cercetător științific în domeniul coroziunii metalelor.

Citeste si: Povestea miliardarului Chuck Feeney, care și-a donat toată averea pe parcursul vieții: „Orice sumă dată pentru o cauză bună, merită”

De ce Nina și Ion Iliescu nu au avut copii

Nina și Ion Iliescu nu au avut copii și asta pentru că fosta primă doamnă a României a avut trei sarcini toxice. Acest lucru a fost dezvăluit chiar Ion Iliescu într-un interviu, potrivit libertatea.ro. Întrebat în 2011 dacă și-a dorit copii, Ion Iliescu a răspuns: „Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie…Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea…nu s-a mai putut”.

Cei doi nu au un moștenitor direct, doar nepoți și câțiva tineri favoriți.

Un fost șofer al lui Ion Iliescu a povestit, în urmă cu mulți ani, că soții Iliescu au fost la un pas să înfieze doi copii.

„Soții Iliescu erau prieteni de familie cu unul dintre ambasadorii de atunci, Bujor Sion. Acesta a murit cu soția într-un accident, iar domnul Iliescu a vrut să-i înfieze pe cei doi copii ai săi. Băieții erau mari și au refuzat pentru că Ceaușescu le-a dat o pensie pe care ar fi pierdut-o dacă ar fi fost înfiați”, a declarat Dumitru Onofrei pentru Ziarul de Iași.

Citeste si: Pe Cristian Bozgan de la Ferma, colegul de emisiune al Mihaelei Rădulescu, îl știe toată lumea, dar iată cum arată soția lui! Povestea lor de dragoste este una atipică

foto: Hepta, ciao.ro

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: