Esti aici
Acasa => Monden => Culiță Sterp și Daniela Iliescu, despre nașterea bebelușului: „Mi-e frică să fiu acolo, să te văd cum suferi”

Culiță Sterp și Daniela Iliescu, despre nașterea bebelușului: „Mi-e frică să fiu acolo, să te văd cum suferi”

Culiță Sterp și Daniela Iliescu așteaptă cu emoție venirea pe lume a primului lor copil, eveniment care ar putea avea loc în cel mult trei zile. Artistul, care și-a dorit să fie eliminat de la Survivor pentru a fi alături de iubita lui, așteaptă cu emoție să devină tată. Iată ultimele detalii despre venirea pe lume a bebelușului lor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Culiță Sterp și Daniela Iliescu urmează să devină părinți pentru prima oară în aceste zile și așteaptă cu emoție să vadă bebelușul. De altfel, fostul Faimos și-a dorit să fie eliminat de la Survivor pentru a putea să-i fie aproape femeii iubite în aceste momente unice. După ce a fost descalificat din competiția din Republica Dominicană, artistul s-a grăbit să se întoarcă în țară pentru a-i fi alături iubitei sale la nașterea băiețelului lor. Acum, cei doi își țin fanii la curent cu evoluția evenimentelor.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu, despre nașterea bebelușului: "Mi-e frică să fiu acolo, să te văd cum suferi"Culiță Sterp și Daniela Iliescu, despre nașterea bebelușului: "Mi-e frică să fiu acolo, să te văd cum suferi"

Culiță Sterp și Daniela Iliescu vor deveni părinți curând

Culiță Sterp și Daniela Iliescu se pregătesc cu ardoare pentru momentul în care vor fi trei, moment care se apropie cu repeziciune. Medicul i-a spus iubitei Faimosului de la Survivor că nașterea ar putea avea loc în jurul datei de 1 iunie. Și cum artistul își ține fanii la curent cu evenimentele din viața lui, recent, el și viitoarea mămică au vorbit despre ultima vizită la medic, într-un vlog, unde au dat detalii de ultimă oră despre bebelușul lor.

O veste la care cu siguranță se așteptau Culiță Sterp și Daniela Iliescu este cea despre înălțimea fiului lor, după cum au mărturisit. Iubita artistului a mai mărturisit și că nu dorește ca viitorul tătic să participe la naștere, cu atât mai mult cu cât a ales să aducă bebelușul pe lume pe cale naturală.

Daniela Iliescu: Mi-au spus că o să fie un copil mare. Mic nici nu avea cum. 1,75 cu 1,96. Este un bebe mare, dar nu prea vrea să vină.

Culiță Sterp: Eu te apreciez că vrei să naști natural, mi-e frică să fiu acolo, să te văd cum suferi.

Daniela Iliescu: Nu vreau să vezi. Te traumatizezi și tu și eu.

Citește și: Imagini de la întâlnirea emoționantă dintre Culiță Sterp și Daniela Iliescu. Ce nu s-a văzut la TV

Citește și: Cât cere Culiță Sterp să cânte la o nuntă. Și-a mărit tariful după Survivor

Citește și: Scărlătescu l-a salvat de la eliminare pe Alex Bădițoaia, la Chefi la Cuțite. Ce concurent a eliminat, în locul lui

Citește și: Alex Velea, reacție dură după ce Fulgy a jignit-o pe Antonia și l-a implicat în scandalul cu droguri: „Nu ai discernământ. Trebuie să te internezi”

Citește și: Costin Mărculescu, uitat de prieteni la parastasul de un an: „Taică-su era terminat”. Ce spune fosta lui iubită

Culiță Sterp, scrisoare impresionantă pentru iubita lui

Cu siguranță, Culiță Sterp a fost singurul concurent fericit că s-a întors de la Survivor înainte de încheierea competiției, însă asta doar deoarece Danielea Iliescu urma să nască în curând, și artistul a vrut să-i fie alături. De altfel, Culiță a făcut un gest care a înduioșat-o pe iubita lui până la lacrimi. Artistul a pus într-un dintre cărțile despre sarcină ale iubitei sale o scrisoare pe care ea urma să o deschidă cu puțin timp înainte de a naște. Drpet urmare, chiar Culiță a fost cel care i-a citit scrisoarea, în timp ce Daniela Iliescu a izbucnit în lacrimi.

„Știu că mai ai puțin până să naști. Îmi doresc să ai parte de o naștere blândă, care să îți rămână o amintire extraordinară. Știu că te gândești la ea cu respirația tăiată. Nu știi ce îți oferă viitorul și senzația este atât de puternică încât uneori uiți să repsiri. Nu! Respiră adânc acum și gândește-te că teama pe care o simți e firească. În acest moment al vieții tale este normal să simți asta.

Dar dacă te îngrijorezi nici nu o să știi de ce ești capabilă. Îți spun că ești mult mai puternică decât îți imaginezi. Trebuie doar să te înarmezi cu multă răbdare, indiferent de cum vei naște, ai grijă de corpul tău și ajută-l să se refacă. A fost atât de bun cu tine încât merită toată iubirea ta.  După ce vei naște, adrenalina îți va invada corpul și te va face să crezi că poți muta munții. Tot adrenalina îți va inunda ochii de lacrimi și zâmbetul nu ți se va mai da jos de pe față vreo câteva ore…

După ce vei naște, adrenalina îți va invada corpul și te va face să crezi că poți muta munții. Tot adrenalina îți va inunda ochii de lacrimi și zâmbetul nu ți se va mai da jos de pe față vreo câteva ore. Pare de necrezut, dar corpul tău este minunat construit să facă față acestei etape firești și mai ales să șteargă tot ce a fost greu și să pună în loc iubire, iubire necondiționată, nouă și pură. Când bebelușul va fi în brațele tale pentru prima dată o să-și crească o pereche de aripi. Este o senzație care nu te va lăsa să cazi indiferent de ce probleme apar. Profită de plasa asta de sigura și oprește timpul. 

(…) Dacă Dumnezeu există pentru tine, atunci îl vei simți cel mai aproape. Vei știi că nimic nu este în zadar când ochii puiului tău mic se va uita în ochii tăi și mânuța lui se va sprijini de pieptul tău, în timp ce stă cuibărit în brațe. Până acum nu a depins nimeni de tine atât de tare. Vei fi centrul universului lui, vei fi hrană și adăpost, liniște și lumină. Să aduci pe lume un copil îți va schimba și fizicul și spiritul. Vei descoperi niște puteri pe care nici nu știai că le ai.

Vei descoperi emoții noi pe care  nu le-ai mai trăit. Eștiu un om nou pe un drum nou. Dacă ați fost doar voi doi până acum, acum veți fi trei. Nașterea este singura ocazie de a înșela logica mtematică: 1+1=3 sau 4 sau 5. Indiferent dacă tu și iubitul tău v-ați căsătorit sau nu, schimbări nu au fost pentru că iubirea este iubire și fără certificat de căsătorie. Nașterea unui copil este un game changer. Schimbarea este abruptă și va veni la pachet cu schimbări nebănuite. Uită-te în ochii partenerului tău și spune-i că va fi un tată grozav(…) Nu uita că acele kilograme în plus te fac mai sexy ca niciodată ”, i-a scris Culiță Sterp iubitei sale, Daniela Iliescu, conform Wowbiz.

 

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: