Esti aici
Acasa => Stil => Cele mai bune filme Marvel din ultimii ani. Producții de miliarde de dolari

Cele mai bune filme Marvel din ultimii ani. Producții de miliarde de dolari

Super eroi, super acțiune, efecte speciale memorabile și încasări de miliarde, cele mai bune filme Marvel vor fi mereu în topurile preferate ale publicului de toate vârstele. Din 2008, de când a început marea saga a eroilor din benzile desenate, au fost realizate 23 de filme Marvel, fiecare unic în felul lui și toate legate între ele prin firul unei epopei fabuloase.  

 

Cele mai bune filme Marvel din ultimii ani reunesc eroii îndrăgiți ai Americii, răzbunătorii binelui asupra întunericului. Eroii Marvel vor fascina întotdeauna copiii, dar și adulții pasionați de benzile de desene animate de odinioară.

Este imposibil să nu îi urmărești cu sufletul la gură în aventurile lor cosmice pe Iron Man, Captain America, Thor, Spider Man, Doctor Strange, Balck Panther, Ant Man sau Gamora. Iată și cele mai apreciate filme Marvel din ultimii ani în care îi poți revedea pe eroii îndrăgiți ai acestui univers.

Iron Man – Omul de Oțel, 2008

Acesta este primul film din noua serie de filme Marvel, care a consacrat o întreagă pleiadă de eroi noi în lumea filmelor fantastice. Iron Man este povestea unui industrias milionar si inventator genial, Tony Stark (ROBERT DOWNEY Jr.), CEO al Stark Industries, cel mai mare furnizor de arme al Guvernului Statelor Unite. Tony este atacat și este luat ostatic de un grup de insurgenti, dupa un test de arme la care asistase. Ranit de un srapnel, chiar aproape de inima deja slabita, Tony trebuie sa construiasca o arma devastatoare pentru Raza (FARAN TAHIR), misteriosul lider al insurgentilor. Ignorand cererea rapitorilor, Tony îsi foloseste puterea mintii si ingeniozitatea pentru a-si construi o armura speciala, care îi va îngadui sa supravietuiasca si îl ajuta sa scape din captivitate.

 

The Avangers – Răzbunătorii, 2012

Din anul 2008, studiourile Marvel au readus la viață eroii din benzile desenate Marvel Comics, într-un format modern, cu efecte speciale deosebite, cu povești fantastice care au culminat în filmul Răzbunătorii din 2012, primul film în care sunt reuniți eroii și caractere atât de puternice și contrastante.

Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Acesta este filmul care încheie introducerea celor mai mari eroi din universul Marvel.

 

Răzbunătorii: Războiul Infinitului – Avangers: Infinity War, 2018

Thanos apare la finalul lui The Avengers, furios că Chitauri nu au reușit să înfrângă Pământul și, mai ales, să obțină Tesseractul. Thanos este distrugătorul de lumi și cel mai înfiorător inamic al Răzbunătorilor. Posesor acum al celor șase giuvaeruri care îl transformă într-o creatură omnipotentă și omniscientă, Thanos se întoarce pe Terra pentru a-i nimici o dată pentru totdeauna pe Iron Man, Hulk, Thor și aliații lor.

Acest film este punctul culminant al marii epopei în care eroii Marvel cresc, se dezvoltă și se unesc împotriva celei mai mari amenințări din univers.

 

Thor: Ragnarock, 2017

În mitologia nordică, Ragnarock este un fel de sfârșitul lumii, iar puternicul Thor își asumă misiunea de a-l opri îainte de a distruge Asgardul. Evenimentele au loc imediat după The Avengers: Age of Ultron, când Thor se recuperează în urma cumplitei lupte cu robotul hotărât să distruga umanitatea. Doar că ceea ce Ultron amenința să facă pe Terra iată că se pregătește pe Asgard: apocalipsa ar putea distruge din temelii luminoasa lume condusă de Odin, iar Thor va avea mare nevoie de ajutorul lui Loki pentru a înfrunta pericolul ce-i amenință tărâmul de baștină.

Evoluția lui Thor poate fi urmărită în cele trei filme pe care i le dedică studiourile Marvel și anume Thor din 2001, Thor: The Dark World din 2013 și apoi Thor: Ragnarock.

 

Captain America: The Winter Soldier, 2014

După evenimentele din The Avengers, Steve Rogers (Chris Evans) trăiește în Washington, încercând să-și afle locul în lumea modernă după ce a petrecut decenii înghețat în veșnicele zăpezi ale Arcticii. Dar, după ce un angajat S.H.I.E.L.D. este atacat, Steve se trezește implicat într-un mister ce ar putea pune în pericol întreaga lume. Filmul combină acțiunea cu spionajul și thrilerrul politic, oferind fanilor Marvel o poveste mult mai incitantă și un erou mult mai bine conturat, care a cucerit publicul de la primele scene.

 

Captain America: The Civil War, 2016

Filmul este un punct de cotitură în saga eroilor Marvel. Războiul Civil este generat de conflictul dintre Captain America și Iron Man. Prăpădul stârnit de Ultron pe Terra face guvernele lumii să se întrebe dacă există vreo șansă să îi țină în frâu pe supereroi. O lege mondială îi obligă pe aceștia să se deconspire autorităților. Dacă Tony Stark susține legea, Căpitanul America crede că aceasta limitează libertățile individuale. Alți supereroi se aliază pozițiilor celor doi Răzbunători, iar curând se va ajunge la un război civil al supereroilor.

Doctor Strange, 2016

Pentru a cunoaște toți eroii puternici din seria Marvel, trebuie să urmărești și povestea lui Doctor Strange. Este unul dintre puținele filme Marvel de sine stătător, care poate fi urmărit și fără să cunoști povestea celorlalți eroi. Când strălucitul, dar egocentricul neurochirurg Stephen Strange (Benedict Cumberbatch) își pierde abilitatea de a opera în urma unui accident, un viitor sumbru pare să-i fie destinat. Dar o întâlnire providențială cu Cea Antică, vrăjitoarea supremă retrasă în sihăstrie pe culmile din Himalaya, i-ar putea deschide lui Strange calea către secretele magiei. El se ambiționează să capete puteri supraomenești și descoperă misterele ascunse din univers care pun în pericol existența oamenilor de pe planetă.

Gardienii Galaxiei – The Guardiens of the Galaxy, 2014

După primele 9 filme Marvel în care am urmărit povestea lui Iron Man, a Captain America sau a celorlalți eroi cunoscuți, în 2014 studiourile Marvel vin cu eroi noi și mută acțiunea foarte departe în spațiu. Un copac vorbitor și un raton isteț completează tabloul eroilor neobișnuiți din universul Marvel.

Aventurierul Peter Quill se trezește ținta unei periculoase urmăriri după ce fură un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un ticălos ce amenință soarta întregului univers, îl face pe Peter să formeze o echipă cu invincibilul Drax Distrugătorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu formă de copac, și cu ratonul Rocket. Dar când Peter descoperă adevărata putere a globului și posibila amenințare pe care acesta o reprezintă la adresa galaxiei este clar că urmează o luptă pe viață și pe moarte pentru a salva lumea.

Spider Man: Homecoming – Omul Paianjen, Întoarcerea Acasă, 2017

Adorat de o lume întreagă, Spider-Man este cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi bijuteria coroanei pentru Marvel comics. Acum, el revine într-o nouă versiune, proaspătă şi hazlie, produsă de Marvel Studios, care îl aduce pe Peter Parker pentru prima dată pe ecran alături de eroii Universului Cinematografic Marvel.

Încântat de experienţa sa alături de răzbunători/Avengers, Peter revine acasă, unde locuieşte împreună cu mătuşa May (Marisa Tomei), evoluând sub directa supraveghere a noului său mentor, Tony Stark (Robert Downey Jr.). Peter încearcă să revină la vechea sa rutină zilnică – atras de gândul de a deveni ceva mai mult decât un simplu vecin cumsecade – dar atunci când apare Vulturul (Michael Keaton), un nou personaj malefic, acesta devine un pericol pentru toate lucrurile importante din viaţa lui Peter.  Momentul său a sosit, pentru că el este pus la încercare pentru a deveni eroul care trebuie să devină.

Spider Man, Departe de casă – Far from Home, 2019

Nick Fury, fostul şef al S.H.I.E.L.D., îi spune lui Peter că Spider-Man va trebui să facă faţă unei noi provocări, aceea a Creaturilor celor patru elemente fundamentale: pământul, aerul, apa şi focul. Creaturile monstruoase au scos capul printr-o gaură a universului… după şocul creat de evenimentele din Avengers: Infinity War şi Avengers: Endgame.
Peter îl întâlneşte apoi pe Quentin Beck, un super-erou, cunoscut și ca Mysterio, care vine de pe o planetă alternativă Pământului şi care e hotărât să pună capăt asaltului acestor creaturi ale elementelor fundamentale. Departe de casă, Peter trebuie să-şi protejeze prietenii, să salveze lumea, să se ridice la înălţimea unei provocări căreia numai el îi poate face faţă şi să se împace cu destinul său de Spider-Man.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: