Esti aici
Acasa => Timp liber => Au fost aleși actorii pentru serialul The Last of Us! Cine îi va interpreta pe Joel și Ellie?

Au fost aleși actorii pentru serialul The Last of Us! Cine îi va interpreta pe Joel și Ellie?

Încă din momentul confirmării serialului The Last of Us, pe care HBO îl realizează în colaborare cu Sony Pictures Television și PlayStation Productions, o întrebare s-a aflat pe buzele tuturor: ce actori urmează să îi interpreteze pe atât de iubiții eroi Joel și Ellie? Ei bine, după luni de zile de speculații, avem în sfârșit răspunsurile, confirmate chiar de către producătorii seriei de jocuri The Last of Us de la studioul Naughty Dog.
Foto: Beau Grealy/AP
Astfel, în rolul eroinei Ellie a fost distribuită tânăra actriță Bella Ramsey, ce s-a facut remarcată în rolul Lyannei Mormont din serialul Game of Thrones (altă realizare HBO).
În schimb, rolul lui Joel Miller din noul serial The Last of Us va fi interpretat de nimeni altul decât Pedro Pascal. Popularitatea lui Pascal este în creștere, după ce actorul a cucerit publicul în seriale precum Narcos (Netflix), The Mandalorian (Disney+) sau recentul film Wonder Woman 84.

Aaaaand there’s the other half. Stoked to have Pedro aboard our show! https://t.co/Etsjvfb2Wi
— Dr. Uckmann (@Neil_Druckmann) February 11, 2021

Realizat de producătorii serialelor Chernobyl și Game of Thrones
Conform celor mai recente vești de la sfârșitul anului trecut, serialul The Last of Us, anunțat inițial în primăvara lui 2020, a primit undă verde din partea HBO, urmând să intre în procesul de producție.
La cârma proiectului se află Craig Mazin, creatorul apreciatului serial Chernobyl. Acesta a ales să lucreze chiar alături de realizatorii originali ai seriei de jocuri: Neil Druckmann, scenaristul și directorul de creație al jocurilor, va fi implicat, urmând să scrie scenariul serialul și să fie producător executiv, în timp ce Evan Wells, președintele studioului Naughty Dog, va fi, de asemenea, producător executiv al acestui serial. În plus, și Carolyn Strauss (Chernobyl, Game of Thrones) se va regăsi printre producătorii executivi ai noului serial.
Cu acțiunea plasată la 20 de ani de la evenimentul ce a dus la distrugerea civilizației umane moderne, după cum o știm astăzi, serialul The Last of Us va avea la bază evenimentele din primul joc al seriei. Acesta a fost lansat inițial în 2013 pentru PlayStation 3 (și adaptat mai târziu pentru PlayStation 4 sub forma ediției The Last of Us Remastered).
Povestea din The Last of Us a fost continuată, în cursul anului trecut, de The Last of Us Part II pentru PlayStation 4, titlu ce a câștigat atât premiul dedicat Jocului Anului la The Game Awards 2020, cât și distincția de Realizarea Anului în cadrul recomandărilor Go4Games.

Sursa: Variety

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

The post Au fost aleși actorii pentru serialul The Last of Us! Cine îi va interpreta pe Joel și Ellie? appeared first on Go4Games.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: