Esti aici
Acasa => Timp liber => Atomic Heart va avea Photo Mode – trailer și imagini spectaculoase

Atomic Heart va avea Photo Mode – trailer și imagini spectaculoase

Studioul Mundfish a lansat un nou trailer pentru misteriosul shooter Atomic Heart, confirmând astfel că jocul va include un Photo Mode foarte detaliat. De asemenea, în galeria atașată puteți admira cele mai noi imagini din titlul celor de la Mundfish.
Pe lângă Photo Mode, Atomic Heart se dorește a fi una dintre cele mai impresionante implementări ale tehnologiilor de Ray Tracing (RTX) și DLSS (Deep Learning Super Sampling) din familiile moderne de plăci video NVIDIA, aceste funcții urmând să fie folosite pentru redarea reflexiilor, umbrelor și efectului de ambient occlusion.

BioShock în Uniunea Sovietică
Atomic Heart este descris drept un action RPG, ce combină aventura și secvențele de first person shooter cu o poveste ce se desfășoară într-un univers paralel, în perioada de apogeu a Uniunii Sovietice, unde jucătorii vor intra în pielea unui agent special, trimis de guvernul sovietic într-o misiune de recuperare a unui obiect strict secret.
Atomic Heart nu “se simte” nici ca un shooter cu elemente de RPG, dar nici ca un RPG cu elemente de shooter. Cei care au văzut jocul la lucru în spatele ușilor închise îl descriu ca fiind asemănător cu BioShock sau Prey, cu un gameplay variat, ce include atât mecanici de shooter, cât și lupte corp la corp.

Jucătorii vor avea ocazia să-și îmbunătățească armele și abilitățile, va exista și loot cules de la inamicii doborâți, dar și un sistem de crafting. Atomic Heart va include și puzzle-uri pe care jucătorii vor fi nevoiti să le rezolve pentru a progresa.
Atomic Heart ar trebui să-și facă aparitia în cursul anului 2021, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC.

Sursa: All Games Delta

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

The post Atomic Heart va avea Photo Mode – trailer și imagini spectaculoase appeared first on Go4Games.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: