Esti aici
Acasa => Stil => Andrei Gheorghe va fi incinerat. Unde și când își vor putea lua rămas bun oamenii

Andrei Gheorghe va fi incinerat. Unde și când își vor putea lua rămas bun oamenii

Andrei Gheorghe va fi incinerat, iar anunțul a fost făcut de familia sa pe pagina oficială de Facebook. De asemenea, aceștia au transmis locul și ziua în care cei care-și doresc pot veni să-i depună un ultim omagiu omului de radio și televiziune.

Andrei Gheorghe și-a manifestat în repetate rânduri dorința de a fi incinerat după moarte, prin urmare familia dorește să-i respecte această dorință: „Salutare Națiune! Fiul tău Andrei a plecat dintre noi, a plecat așa cum a venit, ca o explozie care nu știe să ceară voie la nimic. Fiul tău Andrei a fost și fiu rispitor și cel mai blajin creștin. Fiul tău nu s-a temut să fie liber, să spună ce crede, să trăiască cum crede. Și-a iubit copiii, familia, și femeile, radio-ul, tv-ul, presa scrisă și online-ul, filmele și toate manifestările culturale inteligente. Iubea și știința sau poate mai degrabă o respecta, nimic din ceea ce merita nu a scăpat neiubit de Andrei. Și da, știa să certe pe măsura iubirii sale, putea certa de la cel mai mic puradel până la tine, Națiune. Certa somând o schimbare, nu-i făcea plăcere, spera ca ceilalți să înțeleagă, să evolueze, să crească, chiar și împotriva dorinței sau putinței lor. Așa era el, Națiune, fiul tău Andrei, iubitul meu bărbat, minunatul lor tată, și senzaționalul vostru coleg mai mare, dar nu atât de mare încât să fi trebuit să plece… Stătea prost cu răbdarea, s-a grăbit. Vă puteți lua rămas bun de la Andrei Gheorghe, joi 22 Martie și Vineri 23 Martie, la Galeria Mobius, Str Mendeleev D.I. nr 2, Sector 1, Bucuresti. Dorința exprimată în nenumărate ocazii a fost că la moartea să fie incinerat. Așadar, incinerarea are loc Sâmbătă 24 martie, la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, ora 10 a.m.”, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook a regretatului Andrei Gheorghe.

Citește și Andrei Gheorghe, testamentul dur și trist lăsat umanității: „Sunt obosit și drumul nu se mai zărește”

Citește și – Reacțiile vedetelor la aflarea morții lui Andrei Gheorghe. Mesaje de adio și aducere aminte

Sursă foto: Facebook

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: