Esti aici
Acasa => Stil => Andreea Bălan, acuzată că și-a vândut drama pentru bani. Cât a câștigat artista în această perioadă

Andreea Bălan, acuzată că și-a vândut drama pentru bani. Cât a câștigat artista în această perioadă

Andreea Bălan a devenit mămică la începutul lunii trecute, însă momentul a fost marcat de stopul cardio-respirator pe care l-a suferit în timpul operației de cezariană, ca urmare a emoboliei cu lichid amniotic.

Andreea Bălan, în vârstă de 34 de ani, a fost la un pas de moarte, însă în tot acest timp artista și-a ținut la curent fanii cu starea sa de sănătate. Reamintim că după operația de cezariană, Andreea Bălan a fost nevoită să treacă prin alte două intervenții chirurgicale ulterior deoarece s-au format hematoame.  Cu toate că în această perioadă starea sa de sănătate a fost delicată, artista a continuat să fie activă pe rețelele de socializare și să posteze fiecare pas făcut, aspect care i-a atras numeroase critici din partea fanilor și nu numai. Iulia Albu a fost una dintre vedetele care au acuzat-o pe Andreea Bălan reproșându-i că și-a vândut imaginea într-un moment nepotrivit, făcând reclamă unor produse și inclusiv spitalului, deși a trecut pe lângă moarte.

Andreea Bălan și-a expus cu lux de amănunte povestea pe contul său de YouTube, cont care s-a dezvoltat enorm în această perioadă. Conform wowbizz, contul de YouTube al Andreei Bălan a ajuns de la 256 de vizualizări și o rată de 874 de abonați lunar în martie 2018 până la 2,79 milioane vizualizări și 15.500 abonați lunar în martie 2019, iar în prezent are 3,15 milioane de vizualizări (în ultima lună) și 231.000 de abonați!

Andreea Bălan a făcut un vlog cu desfășurarea evenimentelor din ziua nașterii, ziua în care putea să moară pe masa de operație, care a strâns 229.492 de vizionări. Cel mai probabil, artista a câștigat în acaestă perioadă o sumă de aproximativ 6.000 – 8.000 dolari.

Sursă foto: Instagram

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: