Esti aici
Acasa => Stil => Anca Surdu, nevoită să părăsească competiția Exatlon din cauza unor probleme dermatologice

Anca Surdu, nevoită să părăsească competiția Exatlon din cauza unor probleme dermatologice

Anca Surdu, una dintre componentele de bază ale echipei Faimoşilor, a fost nevoită să părăsească competiția Exatlon din cauza unor probleme dermatologice ce nu îi mai permiteau nici să se odihnească. Sportiva a declarat la întoarcerea în țară că s-a umplut de bube extrem de dureroase cauzate de soarele puternic.

„Și momentul în care am avut alergia a fost dificil. Înainte să plec, cu vreo 3 săptămâni sau o lună, mi-au apărut întâi pe frunte, apoi pe toată fața, niște bubițe și care s-au transformat în niște bube foarte mari. S-au extins și pe piept, nu puteam dormi noaptea… mi s-a spus că motivul e soarele, de la medici. Eu am tenul deschis și probabil de asta. Acum sunt mai bine, sper să îmi treacă complet”, a declarat Anca Surdu.

Citeşte şi: Accident grav la Exatlon. Diana Belbiță a căzut în cap. Ce s-a observat atunci când s-a ridicat

Fosta campioană la gimnastică aerobică a mai spus că i-a fost foarte greu în momentul în care a pierdut premiul care le oferea posibilitatea de a comunica cu familiile lor.

 „A fost unic! A fost foarte frumos la Exatlon. Sunt bine, fac parte din cei de acasă acum. Am avut ocazia să îmi depășesc foarte multe limite pe care nu credeam poate că le voi depăși sau că voi fi pusă în fața lor. Cu jumate de gură spun că sunt bucuroasă că sunt aici. Nu știam ce ne așteaptă, adică știam, dar teoria cu practica nu s-au înțeles. Nu ne așteptam să fie atât de greu și atât de real”, a afirmat Surdu.

Citeşte şi: Iubita lui Cătălin Cazacu de la Exatlon a pierdut sarcina

În același timp, vedeta a dezvăluit faptul că au fost clipe din timpul parcursului său la emisiune care nu au fost difuzate.

„Nu știu de ce nu s-a dat, am avut un întreg moment în care mi-am luat rămas bun de la colegi, am plâns, a fost greu”, a încheiat sportiva.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: