Esti aici
Acasa => Lifestyle => Beauty => Amintiri din copilărie…

Amintiri din copilărie…

După cum zicea Ion Creangă „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul.”

Ivana Iancu a aflat ce povestesc vedetele despre cei mai frumoși ani, cei ai copilăriei. În primul episod von afla despre copiii Daniel Pavel, Anca Dumitra și Christian Sabbagh.

Daniel Pavel, host Kanal D – Survivor România:
Povestaș de mic

Copilul Daniel a venit pe lume destul de răsfățat și dorit de ecosistemul micului grup social în care urma să crească, părinți, bunici, vecini de mahala bucureșteană.

Copilăria mică, aceea în care se spune că încă vorbim/vedem/ne vedem cu îngerii, de la naștere la circa 7 ani, am petrecut-o aproape integral în ceea ce era pe atunci sectorul 7 al Capitalei, în lirica, astăzi dispăruta, mahala Antiaeriană, aflată undeva spre Prelungirea Ghencea. Copil de asfalt și betoane bucureștene fiind, colbul și vegetația sudului României mi-au oferit prima educație tactilă. Grație părinților mei am extins explorările în natură, până la o iubi profund, prin călătoriile de fiecare vară, la Sângeorz-Băi, în munții Rodnei. Ulterior mi-am ales, ca primă <amantă>, marea, iar spuma ei mi-a completat ADN-ul de călător. Toate acestea îmi folosesc deplin aici, la filmările din Republica Dominicană, pentru Survivor Romania. Acum am băiat de 16 ani și deja rememorez din copilăria lui, în care văd topindu-se și amintiri din copilăria mea.

Am avut o copilărie minunată. Alături de fratele meu, mai mic cu aproape 2 ani, și ulterior, de sora noastră, am trăit, vară de vară, magia Cireșarilor, bucuria bătutului mingiei de 35, bătăliile de la jocurile Frunza sau Lapte Gros, din careul betonat pe care-l făceau blocurile V35 și T-urile, la capătul străzii Odobești, spre parcul IOR, cum vii pe dreapta de la Matei Ambrozie. Înotul în apa incertă coloristic a lacului IOR, sau bicicleala și bătăile cu “ăia de la Ozana”, cheia de gât și cozile la orice, toate sunt prinse într-un caleidoscop de culoare roșu – oranj al amintirilor.

Poate cele mai vii amintiri sunt cele în care povestașul de mai târziu își făcea mâna sau mai bine zis – gura, pe orice auditoriu de copii prindea disponibil ca veniți cu părinții vilegiaturiști în stațiunea balneo – climaterică Sângeorz-Băi.

Înfiorarea crestelor coniferelor și foloaselor din pădurea de lângă drum, umbrele stranii ale luncii pârâului de sub noi sau trecerea întârziată, dar demnă a unor cai de povară bistrițeni, mândri și foarte agale trecători prin starea copiilor strânși în jurul cine știe cărei povești cu enigme pe care le dezvaluiam eu…; toate acestea erau și sunt fără egal până astăzi.

Perseidele – pentru că preponderent august era luna în care eram duși acolo, ne erau martore rapide și discrete ca niște meteori respectabili ce sunt și ne luminau noaptea de depresiune muntoasă care se instala rapid.

Sub privirile ocrotitoare ale părinților aflați și ei, la șuetelor lor, pe veranda casei țărănești model năsăudean, se țesea ușor magia unei copilării ce era pe când nu s-a văzut și azi te uiți după ea și nu mai e.

Anca Dumitra, actrită, “Las Fierbinti”, PRO TV:
În casa bunicilor

Suntem formați din asta, din amintiri din copilărie, asta este baza.

Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt cu siguranță cele legate de bunicii mei, de mamaie. Nu am cum să uit vreodată cum mă învăța rugăciunile de seară în pat, în genunchi, cu ochii la icoană. Pe tataia l-am pierdut devreme, aveam doar 7 ani, și îmi pare foarte rău că nu am ajuns să îl cunosc mai bine – el era partea funny.

Eu eram cea mai mică dintre nepoți, deci mie mi se făceau toate farsele, de la pus apă în ciorbă, mă păcăleau cu țuică în loc de apă și tot felul de astfel de nenumărate glume. Cred că rezistam eroic, că tataia spunea întotdeauna că fata asta va aduce om mare. Vreau să cred că mă veghează încă. Când mi se reamintește treaba asta de către familie îmi dau seama că tataia încă are grijă de mine de undeva de acolo. Sper să nu îl dezamăgesc.

Sunt enorm de multe amintiri frumoase din copilărie, întâmplări, întâlniri cu profesori, educatoare, absolut fiecare întâlnire în parte vine cu o povață, o lecție. Nu degeaba se spune că suntem suma întâlnirilor.

Christian Sabbagh, prezentator Stirile Kanal D
Un puști aterizează din Liban în orașul lui Iorga

Pentru un adolescent abia sosit din Liban, venit la 14 ani în România, deprins cu studiul catehismului și al istoriei religiilor la un colegiu creștin, anii petrecuți la Văleni, la fostul liceu industrial Nicolae Iorga, înseamnă nu numai trecerea la rigoarea matematicii, a fizicii, a chimiei, la prelucrările prin așchiere și organe de mașini, ci deprinderea sensului prieteniei și a unei înțelegeri aparte a profesorilor.

Aveam nevoie de o inițiere în plus pentru a surmonta decalajul dintre mine și colegii mei avansați în studiu. Trebuia să recuperez materiile care în scoală de la Beirut nu se studiau. Eram înscris într-un mars forțat, iar timpul nu avea răbdare cu mine. Ambițiile mele și îndrumările părinților de aici nu erau suficiente. Era nevoie de mai mult. Apoi am avut de recuperat nuanțele limbii române, pentru că până atunci vorbeam araba și studiam în franceza.

Am avut șansa de a avea profesori eminenți care m-au ajutat să devin un bun elev. Cum să pot uita răbdarea domnilor profesori Elena Matei, Emil Musat în a-mi explica sensurile ascunse ale limbii române, claritatea impecabilă a lecțiilor de gramatica și subtilele interpretări literare, mai ales eseurile prin care eram dirijat atent către un mod propriu de exprimare? Treptat am înțeles spiritul chimiei grație unui mare pedagog și profesor, plecat dintre noi – jovialul și prietenosul Emil Ene.

Nici la matematică nu mi-a fost ușor să țin pasul cu maratonistul profesor Coman Sinel care voia să epuizeze totul într-o clipă. M-au atras în mod deosebit provocările silogistice ale d-lui Petre Vulpe și excursiile în istoria gândirii filosofice că și cozeria cu d-l Vasile Dinu Toma, un regal de taifas à la Voltaire. Apoi colegii de soții și întâmplările vesele ale adolescenței, trezirea sentimentelor de iubire cele dintăi, cu visele desprinse parca din cele 1001 de nopți ale Arabiei în ținuturile lui Păcala. Datorită profesorilor excelenți de aici, colegii mei s-au realizat și au cariere notabile.

În filmul vieții mele, actorii principali sunt acești minunați profesori care au înnobilat și care dau strălucire actualului Colegiu National „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte. Fară domniile lor nu aș fi fost ceea ce sunt astăzi. În inimea mea amintirile se transmit în direct că știri de ultimă oră.

Puteți citi toate amintirile culese de Ivana Iancu de la vedete în revista Cărticica Practică numărul 5/2021

The post Amintiri din copilărie… appeared first on Femeia.ro.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: