Esti aici
Acasa => Coronavirus COVID-19 => Ai putea ajunge astronaut? Ce condiții trebuie să îndeplinească cetățenii UE pentru a fi angajați pe Stația Spațială

Ai putea ajunge astronaut? Ce condiții trebuie să îndeplinească cetățenii UE pentru a fi angajați pe Stația Spațială

Astronauții sunt o pacoste pentru orice angajator. În primul rând, costă o grămadă de bani: o simplă deplasare pe orbită, în interes de serviciu, presupune o cheltuială de câteva zeci de milioane de euro sau dolari. Apoi, astronauții sunt teribil de pretențioși – au constant nevoie de apă, mâncare și, mai ales, de oxigen ca să-și facă treaba. Cu toate acestea, sunt la mare căutare. Recent, Agenția Spațială Europeană (ESA) a scos la concurs câteva astfel de posturi, competiție în care s-au înscris peste 22.000 de candidați, printre care se numără și 255 de români. Prima etapă va fi una de triere a CV-urilor candidaților, după care, în această lună, vor începe testele psihologice, primele dintr-o serie lungă de probe. Digi24.ro a încercat să afle de la reprezentanții români din ESA și Agenția Spațială Română, dar și de la cosmonautul Dumitru Prunariu ce anume te „califică” pentru a deveni un astronaut și ce șanse are România să trimită un al doilea om în spațiu în următorii ani.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: