Esti aici
Acasa => Familie => 2020, anul noutăților NETT FRONT

2020, anul noutăților NETT FRONT

Chiar dacă expozițiile unde urma să prezinte noutățile acestui an au fost anulate, NETT FRONT e consecvent față de clienții săi și continuă procesul de producție a noilor colecții. 2020 vine cu o gamă variată de produse cu design ce urmărește trendul internațional (tipuri de frezări, culori) atât pentru cele standard cât și pentru cele cu dimensiuni atipice fie ele înfoliate sau vopsite.

 

 

András Bartha, manager general NETT FRONT: „Am decis să continuăm producția, dar cu aplicarea unor măsuri stricte de protecție a angajaților, astfel încât fiecare să poată lucra în cele mai sigure condiții. Tratăm situația creată cu responsabilitate si  atenție sporită și credem că doar prin înțelegere reciprocă asupra acestor măsuri putem continua fără să fim afectați. Le transmitem clienților noștri să aibă încredere că le vom onora solicitările la fel cum am făcut-o și până acum. Pe cei care comandă produsele prin distribuitorii noștri, îi asigurăm de livrare in timpul cel mai scurt și în cele mai bune condiții.

     Suntem conștienți de inconveniențele create de pandemie, însă noi ne-am organizat, am modificat anumite lucruri în producție ca sa fie cât mai potrivita situației create și transportul l-am reorganizat pentru o eficiență și mai mare. Personalul nostru de vânzări a rămas  și va sta și în continuare la dispoziția clienților, pentru a satisface orice tip de cerință.

 

Compania Nett Front vă recomanda următoarele:

 

S MAT AQUA NEO MINT este o nuanță de turcoaz deschisă, cu tentă verde, o culoare uni, pastelată, deosebită, care ne redă prospețimea mentei. Este o culoare foarte captivantă, care îmbină tehnologia cu natura.

Neo Mint este o alegere perfectă pentru un design interior natural, fiind potrivit atât stilului MODERN cât și celui CLASIC Cottage și Provence.

Poate fi combinată cu orice tip de frezare, care se încadrează stilurilor sus menționate.

 

 

S MAT AQUA GALBEN PRIMULA este un decor inspirat din naturalețea florii al cărei nume îl poartă. Acest galben pal luminează locuințele, iar combinat cu decoruri de lemn oferă eleganță și conferă un aer relaxant și primitor. Fiind o culoare uni, se asortează ușor și cu alte culori uni, calde, mai închise sau viu colorate, datorită nuanței subtile și aspectului mat.
Se potrivește stilului MODERN și cu orice tip de frezare.

 

ALB CERAMIC este un decor autentic, fiind o versiune mai caldă a albului, o imitație de textură, inspirată dintr-un material natural. Datorită nuanței deschise se armonizează perfect cu alte culori uni și decoruri de lemn în nuanțe de gri sau negru, care îi oferă o notă de eleganță. Este utilizat la amenajarea spațiilor interioare în stil MODERN, precum și spațiilor publice.
Acestui decor se potrivesc următoarele tipuri de frezări: frezarea pe cant și frezarea cu mâner.

 

 

ARGINTIU MANGAN este o culoare gri, sidefată, cu tentă argintie, o nuanță care imită textura manganului. Este o culoare extravagantă, potrivită spațiilor moderne.
Acest decor extravagant iese în evidență în combinație cu alte culori uni.
Se potrivește la frezarea pe cant, frezarea înaltă sau frezarea cu mâner.

 

BRONZ MANGAN este un decor care ne duce cu gândul la măștile și costumele pline de strălucire ale carnavalului venețian.
Fiind o culoare modernă, de o nuanță de gri, cu tentă aurie, sidefată se potrivește stilului MODERN – Urban industrial.
Această imitație de textură extravagantă se accentuează în combinație cu alte culori uni.
Tipurile de frezare utilizate la acest decor sunt: frezarea pe cant, frezarea înaltă sau frezarea cu mâner.

 

Totodată Nett Front vă recomanda frezările noi: A 140/L, A141/L, A144/L pe MDF de grosime de 18mm si frezările A178/T si 179/T pe MDF de grosime de 22 mm.

 

 

Noul catalog de produse 2020-2021 este disponibil acum și în variantă digitală: https://www.nettfront.ro/descarcari

 

 

 

Mai multe detalii despre noutăți și oferte pe:

https://www.nettfront.ro/ 

https://www.facebook.com/nettfront.ro/

 

 

Articolul 2020, anul noutăților NETT FRONT apare prima dată în Revista Mobila.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: