Esti aici
Acasa => incarcare rapida => 100W putere de încărcare în modul wireless pe unele modele smartphone, începând cu anul viitor

100W putere de încărcare în modul wireless pe unele modele smartphone, începând cu anul viitor

Avem deja încărcare rapidă la putere de 120W, prin cablul USB-C. Cu încărcare wireless, e ceva mai complicat să ajungi la puteri similare de încărcare, dar nu imposibil.
În luna august a acestui an, producătorul chinez Xiaomi a dezvăluit Mi 10 Ultra, primul smartphone din lume care poate fi încărcat folosind puteri de până la 120W. „Miracolul” nu avenit însă din China, ci de la producătorul american Qualcomm, sub forma tehnologiei Quick Charge 5. Concret, telefoanele Xiaomi Mi 10 Ultra pot încărca acumulatorul de 4500 mAh până la 100% capacitate în numai 23 de minute, cam în timpul alocat de obicei pentru mers la toaletă și pregătirea cafelei de dimineață.
În mod predictibil, mai mulți producători smartphone și-au anunțat deja intenția de a surclasa această performanță, fie oferind puteri de încărcare și mai mari în modul „cu fir”, sau plusând prin eleganță cu un mod de încărcare wireless ultra-rapid.
Încărcare wireless la 100W – prea mult pentru siguranță?
Problema sistemelor de încărcare bazate pe inducție electromagnetică este că transmisia wireless a sarcinii electrice nu este 100% eficientă. Din contră, pierderile de energie nu sunt deloc neglijabile. În mod perfect predictibil, surplusul de energie se transformă în căldură reziduală, cea mai mare parte fiind degajată de adaptorul de încărcare pe care este așezat telefonul mobil. Prin urmare, se ridică următoarea întrebare: cum oferi puteri de încărcare record fără a transforma adaptorul de încărcare într-o plită electrică, compromițând în foarte scurt timp prin supraîncălzire tocmai acumulatorul pe care vrei să-l încarci?

Deocamdată, niciun producător smartphone nu a venit cu o soluție convingătoare, cea mai rapidă implementare pentru încărcare wireless aparținând tot lui Xiaomi Mi 10 Ultra și este limitată la doar 50W putere efectivă. Totuși, chiar și cu 50W poți încărca acumulatorul de 4500 mAh în aproximativ 40 de minute, ceea nu poate fi chiar atât de rău.
Astfel, rămâne de văzut cu ce dezavantaje vom cunoaște primele telefoane mobile prevăzute cu funcție de încărcare wireless la putere de 100W. În timp ce anunțarea unui astfel de dispozitiv este practic o certitudine, rămâne de văzut dacă tehnologia va primi acceptare generală în rândul producătorilor smartphone. Pur și simplu, dezavantajele pe partea de siguranță și longevitate a acumulatorilor ar putea fi prea mari, raportat la avantajul pe partea de markenting.
Articolul 100W putere de încărcare în modul wireless pe unele modele smartphone, începând cu anul viitor apare prima dată în Go4IT.

Powered by WPeMatico

Articole similare

Sus
%d blogeri au apreciat: